PoliticăȘtirile 60m.RO

George Simion la MAI: Se cere pedepsirea prefecților din București, Suceava și Brăila

O delegație AUR condusă de George Simion a mers astăzi la sediul MAI pentru a solicita o întredevedere urgentă cu ministrul de Interne, Lucian Bode. Solicitarea vine ca urmare a abuzurilor comise de trupelor de jandarmerie împotriva protestatarilor paşnici la Brăila. Totodată, AUR cere sacționarea prefectului de Bucureşti pentru partizanat politic şi inducerea în eroare a opiniei publice.

În acest context, George Simion cere „suspendarea imediată a celor implicaţi în abuzurile comise noaptea trecută la Brăila împotriva protestatarilor paşnici, unii dintre ei minori”. Liderul AUR a mai spus că funcțiile de prefect s-au politizat, un exemplu în acest sens fiind Alina Stoica, prefectul capitalei. „Cerem sancţionarea prefectului de Bucureşti pentru partizanat politic şi inducerea în eroare a opiniei publice. Alin Stoica, prefectul Capitalei, a spus, marţi, că responsabili pentru protestele de luni care au degenerat în violenţe sunt cei de la AUR”.

De asemenea, liderul AUR, îi solicită ministrului de Interne să precizeze cum au fost penalizați miniștrii care nu respectă restricțiile, fiind surprinși fără mască de protecție în spațiile publice – ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, ministrul Muncii Raluca Turcan, ministru al Tineretului și Sportului Eduard Novak.

George Simion a subliniat că abuzurile jandarmeriei împotriva manifestanților pașnici trebuie să înceteze. Totodată, liderul AUR și-a reiterat poziția: protestele sunt împotriva măsurilor aberante luate de Guvernul Cîțu, iar mișcările de stradă nu trebuie să fie politizate. „Noi participăm la manifestări și ne asigurăm că protestarii pașnici își pot exercita dreptul la protest”.

Back to top button