George Simion, în Parlament: Cerem încetarea stării de alertă pe teritoriul României
George Simion a făcut astăzi, în cadrul ședinței Camerei Deputaților, un apel către toți parlamentarii să voteze proiectul de lege inițiat de Alianța pentru Unirea Românilor privind abrogarea Legii nr. 55/2020 prin care a fost instituită starea de alertă pe teritoriul României. „Prin rămânerea în vigoare a unei astfel de legi nu se realizează altceva decât perpetuarea încălcării normelor constituţionale, prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, în detrimentul cetăţenilor, ale căror drepturi şi libertăţi sunt restrânse în mod nelegal”, a precizat co-președintele AUR.
„AUR propune ca starea de alertă să fie votată o dată la trei luni și să fie decisă în Parlament. Oamenii din circumscripțiile electorale ne reproșează permanent prelungirea la nesfârșit a acestei stări de alertă”, a subliniat Simion.
De asemenea, deputatul AUR Sorin Muncaciu a subliniat că măsurile de combatere a pandemiei implementate până acum de către autorități și-au demonstrat ineficiența. Este timpul ca starea de alertă să înceteze, medicina poate furniza mijloacele necesare pentru a încheia această pandemie: antiviralele și tratamentul secvențial.
„Noi am trăit sub influența unui comitet politic de la Ministerul de Interne care a decis această activitate în pandemie și acest lucru s-a bazat pe Legea 55, pe faptul că au putut să decreteze stare de urgență și apoi stare de alertă. Acest lucru nu poate să dureze la infinit, mai ales că metodele științifice prin care trebuia condusă această campanie medicală au lipsit. La început ne-am bazat pe mijloacele clasice epidemiologice de combatere a pandemiei, dar în timp au apărut și alte mijloace. Noi am întors spatele medicinei tradiționale, nu am făcut nimic în ceea ce privește protocoalele de tratament și am așteptat până în luna decembrie vaccinul, care nu s-a ridicat la nivelul așteptat. Domnul Rafila a promis că se va separa politica medicală a Ministerului Sănătății de cea a Ministerului de Interne, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Să nu mai prelungim starea de alertă pentru că noi avem nevoie să ieșim din această pandemie și putem face acest lucru cu ajutorul antiviralelor și tratamentului secvențial”, a declarat deputatul AUR.
In continuare se face propaganda anti-antivirale, spundandu-se ca sunt toxice s.a.m.d.
Daca esti cetatean de rand, DSP-ul si medicul de familie iti prescriu paracetamol si vitamine. Dar daca esti jurnalist notoriu, politician, sau om de afaceri – ti se dau toate antiviralele legale si paralegale, inclusiv Arbidolu’ ala neomologat la noi, care cica nu e dovedit stiintific ca functioneaza la Covid. Sa le fie rusine halatelor albe, niste macelari si mercenari ordinari fara suflet.