George Simion, după ce PSD a anunțat că nu-și mai trimite comunicatori la Realitatea: Parcă ne întoarcem la dictatură
Liderul AUR, George Simion, susține că PSD dă semnalul întoarcerii la dictatură, prin anunțul social-democraților că nu mai trimit niciun reprezentant în emisiunile postului Realitatea Plus. Motivul invocat a fost acela că Sorin Grideanu au fi fost atacat pe nedrept de postul TV.
„Văd că acum pare interzis să mai pui întrebări, lor le plac emisiuni unde se știu întrebările dinainte. Dacă a luat Grindeanu PSD-ul pe persoană fizică, dacă acest Grindeanu, șeful adevărat al lui Ciolacu, le interzice tuturor pesediștilor să mai calce la Realitatea Plus, înseamnă că sunteți o televiziune pericol pentru sistemul actual. Înseamnă că Marcel Ciolacu nu se teme doar de protestatari, ci și de presa liberă.
Așa ceva înseamnă să ne întoarcem în dictatură, cu 24 de dosare penale făcute protestatarilor, după ce protestatarii nu au fost lăsați să intre în București, asta este dictatură, eu nu văd cum își imaginează Marcel Ciolacu că poate deveni președintele României.
Chiar așa am ajuns, s-a supărat domnul Grindeanu, și-a luat jucăriile și a plecat la PSD?!”, a afirmat George Simion într-o intervenție la Realitatea Plus.