Politică

George Simion, despre reorganizarea teritorială: Trebuie să găsim un cadru prin care abuzurile care se întâmplă în actualele judeţe Harghita şi Covasna să nu se mai repete

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a afirmat, joi, că reforma administrativă în România trebuie să înceapă cu reducerea numărului de parlamentari la 300, conform referendumului care s-a organizat şi validat anterior, şi a subliniat că AUR „respinge orice formă de regionalizare” a României.

„Respingem orice formă de regionalizare a României (…). În actualele unităţi administrative-teritoriale – Harghita, Covasna şi Mureş – nu este una benefică (n.r. – regionalizarea) pentru românii de acolo, apare fenomenul de ghetoizare, se face un tip de segregare etnică, care nu cred că e permisă de Constituţia României şi trebuie să găsim un cadru prin care abuzurile care se întâmplă în actualele judeţe Harghita şi Covasna să nu se mai repete (…).

Trebuie stopată demonizarea funcţionarilor din administraţia centrală şi locală. Sunt oameni care muncesc, nu e vina lor că au venit în administraţia centrală şi locală 500.000 de membri de partid în plus sau pile, relaţii, care nu fac decât să le îngreuneze munca funcţionarilor publici din administraţia centrală şi locală. În foarte multe instituţii în care am intrat unul munceşte şi alţi patru stau degeaba sau, mai rău, îngreunează fluxul birocratic. Vreau să afirm sprijinul AUR pentru specialiştii, pentru lucrătorii din administraţia locală. Nu sunt ţintă, nu sunt ei problema sectorului public din România, ci felul în care este gândit acest sector public să funcţioneze. (…)

Ţinta noastră este politizarea excesivă a administraţiei centrale şi locale şi acestea sunt soluţiile pe care noi le-am găsit pe toate palierele (…). Haideţi să începem de la Parlament şi să respectăm democraţia în România, să respectăm voinţa românilor, cei care au votat într-un referendum pentru a avea 300 de parlamentari”, a susţinut Simion la o dezbatere organizată de AUR la Palatul Parlamentului, cu tema „Administraţia Publică din România la răscruce: între reformă şi faliment”.

George Simion a criticat modul în care este administrat Bucureştiul

„Bucureştiul are opt poliţii care îşi calcă peste competenţe, intră şi peste disciplina în construcţii, peste Inspectoratul de Stat în Construcţii. Dacă eşti pe-o parte a străzii, eşti într-un sector şi răspunzi de cineva, dacă eşti pe partea cealaltă a străzii, ţine de alt sector şi în mijlocul străzii ţine de Primăria Generală. Şi ajungi să vezi chestii de genul: plantează copacii, scoate palmierii, e a mea, ba e a ta, ş.a.m.d., discuţii şi conflicte sterile din care nu are de câştigat nimeni (…).

Care e rostul pentru care ţinem aceste primării de sector? Care e rostul pentru care avem o comună cu 88 de locuitori cu primar, viceprimar, consiliu local? Unii vor spune – accesibilitatea, să fie primăria aproape de cetăţean. Suntem de acord şi de aceea, în propunerea făcută de comisia noastră lăsăm de lucru primăriilor în fiecare localitate care are 1.000 de locuitori. Lăsăm un ghişeu unic care să lucreze cu cetăţenii care nu au abilităţi digitale sau nu vor, care vor să-şi plătească taxele şi impozitele la ghişeu. Acest birou unic poate fi deservit de unul sau maximum doi funcţionari, în funcţie de necesar”, a susţinut vorbitorul.

Liderul AUR a opinat că această reformă administrativă trebuie „să pună” toate partidele politice la aceeaşi masă şi să se meargă spre alegerile de anul viitor cu o variantă îmbunătăţită a administraţiei centrale şi locale.

„Această reformă nu trebuie lăsată pentru 2025, această reformă trebuie să pună toate partidele politice la aceeaşi masă şi să mergem spre alegerile din 2024 cu o variantă îmbunătăţită a administraţiei centrale şi locale.

Trebuie să începem de undeva, trebuie să începem cu voinţă politică, de aceea trăim într-o democraţie şi trebuie ca mai multe formaţiuni politice să îşi asume un proiect, acelaşi proiect de reformă administrativă. Hai să începem cu cele 89 de UAT-uri (n.r. – unităţi administrativ teritoriale) care au sub 1.000 de locuitori. Avem consens pe asta, hai măcar de acolo să începem până în 2024, să nu aşteptăm 2024”, a punctat George Simion.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button