Știrile 60m.RO

Putin susține că Rusia a creat primul vaccin contra COVID-19. Una dintre fiicele sale l-a făcut deja

Președintele Vladimir Putin a anunțat marți că Rusia a realizat primul vaccin împotriva Sars-CoV-2, iar una dintre fiicele sale s-a vaccinat.

„Din câte știu, un vaccin împotriva noului coronavirus a fost înregistrat în această dimineață, pentru prima dată în lume”, a declarat Putin, în cadrul unei reuniuni cu membri ai Guvernului rus, relatează RIA Novosti, preluată de CNBC.

Președintele rus a mai spus că vaccinul Institutului Gamaleia din Moscova este „destul de eficient” și creează o „imunitate stabilă”. Studiile clinice au început în Rusia în urmă cu mai puțin de două luni. Vaccinul a fost deja înregistrat, deși faza a treia a studiilor, cu un număr mai mare de voluntari, urmează să înceapă abia luna aceasta.

Putin a mai precizat și că una dintre fiicele sale s-a vaccinat.

Potrivit Reuters, vaccinul va fi livrat pe piețele străine sub denumirea de Sputnik V, nume preluat de la primul satelit trimis pe orbita Pământului și care amintește de cursa către spațiul cosmic în care s-au angajat Rusia și SUA în perioada Războiului Rece.

Kirill Dimitriev, șeful fondului suveran de investiții RDIF, a declarat că Rusia a primit deja cereri din peste 20 de țări, pentru un miliard de doze de vaccin.

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a precizat că e dispus să participe la testarea clinică a vaccinului. 

Tarik Jasarevici, purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății, a precizat că omologarea unui vaccin presupune proceduri „riguroase”. 

La sfârșitul lunii trecute, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că există 26 de vaccinuri în faza de evaluare, inclusiv unul produs de Institutul Gamaleia. 

Consilierul Casei Albe privind pandemia de coronavirus, doctorul Anthony Fauci, și-a exprimat îndoiala în legătură cu testarea făcută în Rusia și China.

La începutul acestei luni, Anthony Fauci a declarat, într-un interviu pentru  BlackPressUSA TV că se îndoiește că un vaccin ar putea fi acum sigur și eficient.

„Am putea avea un vaccin mâine, dar nu ar fi sigur și eficient … noi vrem să demonstrăm că este sigur și eficient, de aceea facem testele clinice”, a spus Fauci, întrebat de afirmațiile Rusiei privind aprobarea unui vaccin până la finalul acestei luni. 

În cadrul unor audieri într-o comisie a Congresului SUA, el și-a exprimat speranța că rușii și chinezii „vor testa vaccinul înainte să-l administreze cuiva”.

Sursa: www.euractiv.ro

  • Meteorologii anunţă răcire accentuată, ninsori şi viscol în mai multe regiuni ale ţării
    Agenția Națională de Meteorologie a anunțat răcire accentuată a vremii în următoarele zile, ninsori în mai multe regiuni și vânt puternic cu cod galben. Meteorologii avertizează că, până luni, precipitaţii se vor înregistra în aproape întreaga ţară, iar la munte acestea vor fi sub formă de ninsoare şi lapoviţă. Ninsori sunt aşteptate şi în Moldova, …
  • Baronul cu 8 clase anunță când pică Bolojan
    Șeful Consiliului Județean Ilfov și persoana care este văzută drept liderul grupării anti-Bolojan din PNL, Hubert Thuma, crede că mandatul de premier al lui Ilie Bolojan depinde de trecerea legii bugetului. Totodată, Thuma a admis faptul că s-a întâlnit cu premierul despre problemele interne din partid. Hubert Thuma a declarat la Antena 3 CNN că …
  • Fitch menţine ratingul de țară la BBB-, perspectivă negativă
    România își păstrează ratingul la nivel BBB-, cu perspectivă negativă, după cea mai recentă evaluare a agenției Fitch Ratings. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că decizia confirmă încrederea partenerilor externi în direcția actualei guvernări și subliniază că ajustarea fiscală și disciplina bugetară rămân obiectivele centrale ale Executivului. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a afirmat că menținerea ratingului reflectă încrederea partenerilor externi …
  • Dana Budeanu îl face praf pe Robert Negoiță și îi cere lui Grindeanu să-l excludă din partid: ‘D-aia v-ați nenorocit!’
    Dana Budeanu a postat pe pagina de Facebook un mesaj în stilul său caracteristic, în care îl atacă în termeni duri pe primarul Sectorului 3. Creatoarea de modă îi cere lui Sorin Grindeanu să-l excludă pe Robert Negoiță din PSD. Primarul Sectorului 3 este vizat de o anchetă DNA, în 5 februarie având loc percheziţii atât la locuinţa …
  • După modelul Mario Iorgulescu. Interlopul Victoraș Micula s-ar trata într-o clinică în străinătate după ce a fost condamnat la închisoare
    Fiul milionarului Viorel Micula a fost condamnat la 3 ani și o lună de închisoare cu executare, după a intrat ilegal în baza de date a Ministerul Afacerilor Interne, cu ajutorul a trei polițiști. Avocatul lui Victor Micula a susținut că acesta este internat într-o clinică, iar din informațiile Cancan aceasta nu ar fi în …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button