PoliticăPrima PaginăȘtirile 60m.RO

George Badiu: cei care îşi zic cu emfază „servicii secrete” încasează salariul degeaba

George Badiu este expert juridic și fost cadru MAI. El aduce acuze foarte grave instituțiilor din România pe platforma Curierul Românesc:

„Acesta este adevărul despre clasa aflată la putere în România, indiferent de minciunile turnate cu stăruinţă pe toate canalele mass-media de aparatele de propagandă şi manipulare pe care le deţin aceşti mincinoşi care ne conduc.  Cei care îşi zic cu emfază „servicii secrete” încasează salariul degeaba, grupările infracţionale cu gulere mai mult sau mai puţin albe proliferează, iar cetăţeanul de rând se roagă pentru un metru de asfalt sau câţiva lei în plus la salariu ori pensie”.

El afirmă că toate partidele politice și scena politică de după 1989 reprezintă fațade diferite ale aceluiași sistem mafiot care a pus stăpânire pe români și care face opoziție de formă, numai pentru a se putea păstra puterea:

„M-a frapat sistemul islamic de organizare a acestor evenimente, în sensul că noi bărbaţii eram la etaj, într-una din sălile de mese, în timp ce femeile se aflau la parter, socializând în alte moduri, unele care implicau multe cafele, ţigări şi obişnuitele bârfe „mondene”.  Ele erau excluse de la discuţiile purtate de bărbaţi şi li se interzicea pur şi simplu accesul în sala în care ne aflam noi. Cât despre invitaţi, aceştia erau deputaţi, senatori, secretari de stat, directori de televiziuni, de spitale, mari afacerişti despre care auzisem doar în presă… în fine, cam 20 de persoane, masa fiind de 24 de locuri. Erau oameni care apăreau pe micul ecran în tabere diferite, părând că îşi vor smulge unii altora inimile din piept pentru impunerea „valorilor” formaţiunilor politice pe care le reprezentau cu emfază…Oameni care târguiau ca la uşa cortului şi decideau chiar în prezenţa mea funcţii, destine, cariere în cele mai înalte structuri ale ţării…Oameni care, făcând abstracţie de culoarea politică diferită, tratau fără jenă în prezenţa noastră termenii unor tunuri imobiliare ce implicau multe milioane de dolari, terenuri, firme de construcţii ale unor oameni de casă ai partidelor, autorizaţii de construcţie emise de azi pe mâine…Oameni care făceau schimb de metrese în funcţie de week-end-urile în care le plecau nevestele la shopping la Paris sau Milano…Oameni care aveau câte un rol mai mic sau mai mare în angrenaje conduse de cercuri de interese din afara ţării şi cu care scabroasă apartenenţă se şi mândreau…

Da, ăştia sunt unii dintre cei care erau la acel moment la conducerea României, personaje groteşti, infatuate, dispreţuitoare la adresa restului populaţiei, numită de ei „prostimea”, precum boierii din perioada feudală… Nu aş reuşi vreodată să descriu exact sentimentul de repulsie care m-a năpădit văzând ce netrebnici au frâiele ţării în mână, pentru că a fost o repulsie amestecată cu dezamăgire şi furie, un amalgam de trăiri care mă înverşunau atât de tare împotriva sistemului putred edificat după 1990, încât aş fi dat timpul înapoi şi aş fi luat la ture pe toţi cei ce se cocoţaseră în vârful puterii în decembrie 89 şi au aruncat România pe panta jafului şi a distrugerii”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button