George Badiu (AUR Vrancea): pensiile de revoluționar trebuie să dispară
În baza Legii Nr. 42/1990, urmașii celor care au decedat ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluției și a Legii nr. 341/2004 a recunoștinței fată de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, foarte mulți români primesc indemnizații de revoluționar. Ne închinăm cu respect și le suntem recunoscători pe vecie celor care și-au dat viața pentru ca noi astăzi să fim liberi.
Din păcate, de prevederile și beneficiile acestor două legi profită unii care nici măcar nu au călcat în acele zile prin București sau abia că au auzit de evenimentele din acele zile.
„Am auzit de 33.720 lei pe an, pensie de revoluționar în cazul unui cetățean … Adică vreo 2800 lei lunar!
Cam mulți bani pentru niște revoluționari de carton, căci majoritatea nici nu au fost văzuți participând efectiv la acțiunile anti-Ceaușescu”, spune George Badiu într-o postare pe Facebook.
„Din punctul meu de vedere, aceste indemnizații trebuie să dispară, cu excepția cazurilor în care este vorba de urmașii celor uciși în decembrie ’89 sau cazurilor de răniți grav. Restul sunt niște profitori”, conchide George Badiu.