George Badiu (AUR) despre modificările aduse Codului penal: Am asistat la un abuz nemaiîntâlnit. Parlamentul României este în continuare anexa Guvernului
Nerespectarea legilor fundamentale devine o obișnuință în România. Cele două proiecte de lege privind modificările Codului penal și a codului de procedură penală, ambele adoptate pe repede înainte de Parlament, ilustrează cel mai clar acest lucru – moda ca Parlamentul României să fie anexa Guvernului continuă, a declarat deputatul AUR George Badiu, care a subliniat că zilele acestea am asistat la un abuz nemaiîntâlnit.
Cele două proiecte de lege, al căror inițiator este Guvernul, au atras atenția opiniei publice deoarece acestea conțin o serie de prevederi discutabile – puteri sporite pentru SRI în domeniul justiției și introducerea pragului privind abuzul în serviciu. Ambele inițiative au fost adoptate în ședința de miercuri, 5 aprilie. În ceea ce privește pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu, acesta a fost eliminat.
George Badiu a explicat că întregul parcurs legislativ al celor două proiecte a ridicat semne de întrebare:
„În ședința de la Camera Deputaților nu s-au luat în calcul toate amendamentele – nici ale puterii, nici ale opoziției. La un moment dat s-a primit un telefon, probabil de la Ministerul Justiției sau de mai sus sau poate chiar de la factorii de decizie ai PSD-PNL-UDMR, și puterea a renunțat la toate am, inclusiv la cele de la Senat, inclusiv la acel prag de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu. Amendamentele opoziției au fost respinse în calup, ceea ce este ilegal și imoral. Un abuz nemaiîntâlnit în Parlamentul României, a devenit o modă ca Parlamentul României să fie anexa Guvernului.
Noi, AUR, ne-am abținut (la vot) pentru că proiecte de lege au prevederi care sunt discutabile. Ne bucurăm însă că măcar acel prag de 250.000 lei a dispărut”.
Reamintim că miercuri, 5 aprilie, Camera Deputaților a votat cele două proiecte de lege:
- Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative (PL-x 245/2023) – cel care prevedea inițial pragul de 250.000 lei și
- Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative (PL-x 246/2023) – prin care SRI capătă puteri sporite – înregistrările făcute de SRI sunt probe clasificate la vor avea acces numai avocații care au binecuvântarea SRI.