O cameră ascunsă a surprins un tigru într-o ipostază uimitoare. Fotografia a câștigat un premiu important

Pentru a surprinde o imagine cu una din cele mai rare creaturi de pe pământ, trebuie să fii incredibil de priceput și, mai presus de orice, norocos.
Serghei Gorshkov este și talentat, dar și foarte norocos, iar asta se vede în imaginea uimitoare cu tigru siberian din pădurile din Extremul Orient al Rusiei. Imaginea tocmai i-a adus titlul „Wildlife Photographer of the Year”, relatează BBC News.
Femela tigru este surprinsă, în Parcul Național Leopard, îmbrățișând un copac și frecându-se de scoarța lui pentru a-și lăsa mirosul și în acest fel să-și marcheze teritoriul.
„Luminile, culorile, textura – este ca o pictură în ulei”, spune președintele juriului WPY, Roz Kidman-Cox.
„Pare că tigrul face parte din pădure. Coada se amestecă cu rădăcinile copacului. Cele două sunt una”, a mai declarat Kidman-Cox pentru BBC News.
Imaginea e cu atât mai spectaculoasă cu cât ea a fost surprinsă de o cameră ascunsă. Echipamentul a fost instalat în pădure și programat să se declanșeze automat când simte mișcare.
Sergey voia să pozeze un tigru, însă nu s-a așteptat la o asemenea imagine.
Tigrii din estul Rusiei au fost vânați până aproape de extincție, iar cel din fotografie se numără printre cele câteva sute de exemplare care mai există.
Ducesa de Cambridge a fost cea care a anunțat că Sergey a câștigat marele premiu în cadrul unui eveniment online organizat de Muzeul de Istorie Naturală din Londra.
Sursa: Digi 24
- Cifre dezastruoase pentru Trump! | Americanii s-au săturat de războiul din Iran! Congresul, somat să blocheze ofensiva declanșată ilegal de președinte!
Majoritatea americanilor vor ca noua majoritate democrată din Congresul SUA să impună încetarea războiului cu Iranul declanşat de preşedintele Donald Trump fără să fi informat în prealabil legislativul sau să fi obţinut aprobarea acestuia, arată un sondaj Reuters/Ipsos ale cărui rezultate au fost publicate marţi, informează Agerpres. Americanii își doresc oprirea războiului cu Iran Circa … - Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat de la Fetești
O nouă alertă de securitate la frontiera estică a României a stârnit panica printre locuitorii din județul Tulcea, informează Europa FM. Marți seară, 10 noiembrie, sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) au identificat o țintă aeriană suspectă (o dronă) la doar 25 de kilometri est de localitatea Sulina, demonstrând din nou vulnerabilitatea … - Vânătoarea de averi a început: ANAF a pus ochii pe proprietarii de locuințe scumpe. Ultimatum de 15 zile pentru plata „taxei pe lux” sub amenințarea penalităților
Statul are nevoie disperată de bani, iar Fiscul a declanșat o ofensivă directă împotriva proprietarilor de imobile valoroase. După ce termenul limită de 30 septembrie a expirat, ANAF a început să bombardeze cu notificări oficiale persoanele fizice care au „uitat” să depună Formularul 216, documentul aferent noii „taxe pe lux”. Cei somați au primit un … - Jaf la butoanele infrastructurii critice: „Ciocoii vechi și noi” din PSD și USR prăduiesc Radiocom cu „tunuri” de milioane de euro
Scandalul de la Societatea Națională de Radiocomunicații (Radiocom), companie strategică deținută de statul român, scoate la iveală controverse privind administrarea unei societăți cu afaceri de aproape 259 de milioane de lei. Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, a anunțat după preluarea mandatului trimiterea Corpului de Control, invocând o achiziție de laptopuri de aproximativ 1,7 milioane de euro … - Ministrul Finanțelor confirmă eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) începând cu anul 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță că 2027 va fi primul an în care companiile nu vor mai plăti impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA), după reducerea acestuia în 2026. Totodată, oficialul susține că Guvernul nu intenționează să majoreze taxele anul viitor, însă avertizează că evitarea unor noi măsuri fiscale depinde de capacitatea statului de …




