Geoană aduce războiul în România!?
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. Geoană și-a lansat prin subterane candidatura la alegerile prezidențiale din România. Acțiunile sale de la NATO aduc un risc suplimentar asupra țării noastre, fiind cunoscut faptul că aliații occidentali ai Ucrainei vorbesc în ultimul timp de trimiterea de trupe NATO la sol.
România ar putea deveni o țintă pentru Federația Rusă din cauza acțiunilor oficialilor români. Marcel Ciolacu a dispus ca statul român să plătească instruirea piloților ucraineni pe avioanele F16. Mircea Geoană susține cauza războiului, la fel ca stăpânii săi din SUA. Nu e nici o diferență între Mircea Geoană și Diana Șoșoacă. Geonă susține cauza americanilor în timp ce Șoșoacă susține cauza rușilor. Ambii vor să candideze la prezidențialele din toamnă.
Geoană a comentat ideea de a sprijini apărarea aeriană ucraineană din țările NATO vecine, precum România sau Polonia, subliniind însă că există o linie de demarcație clară între teritoriul NATO și teritoriul non-NATO. „Clauza de asistență reciprocă din Articolul 5 din Tratatul NATO se aplică exclusiv teritoriului NATO și statelor membre”, a afirmat Geoană.
În același timp, se vehiculează că Mircea Geoană ar avea ambiții politice în România, dorind să candideze pentru funcția de președinte. Acesta ar fi susținut în demersurile sale de către americani, fapt care adaugă o dimensiune suplimentară discuțiilor despre securitatea regională și rolul României în contextul actualelor tensiuni internaționale.
Declarațiile lui Geoană vin într-un moment delicat pentru securitatea europeană, iar sprijinul american ne arată că țara noastră a devenit o colonie, unde mai marii din Occident decid politicile de la București.