Gata Joaca: AUR, cel mai bun „cadou” pe care îl putea primi Dodon și Rusia din România
Acum două luni partidele moldovenești erau perfect înțelese cu privire la modul în care se vor împărți funcțiile publice la Chișinău. Vorbim aici atât de partidele de stânga cât și de cele de dreapta.
Se știa de la portar la cel mai important ministru care loc revine PSRM și care PAS. Cele două partide și astăzi formează guvernul, sunt în alianță, deși PAS striga sus și tare când făcea din blocul ACUM că acest lucru este neconceput. Sub masca salvării Moldovei de Plahotniuc, lăsat liber să își cheltuie banii, PAS și PSRM au făcut alianță.
Dar cu diavolul „îngerii” nu au voie să facă alianță. Asta dacă sunt „îngeri” sau „fete mari”. Dar noi știm că diavolul are cuvinte frumoase și se prezintă sub un chip angelic.
Spune biblia să nu îți faci chip cioplit ca să te închini lui.
Întelegerea perfectă a fost deranjată de sosirea pe nepregătite a partidului AUR. Acesta s-a declarat de la început un partid românesc, același pe ambele maluri de Prut. De altfel ar fi normal ca cei aproape un milion de moldoveni ce au cetățenia română să fie reprezentați în noul parlament, nefiresc ar fi ca ei să rămână neprezentați.
În ultimele două luni AUR a dus o campanie genial de agresivă, căci și agresivitatea partidelor asupra poporului român de la est de Prut este mare. Vorbim de clanuri infracționale organizate politic.
În mod perfect coordonat cu anumite instituții media din Moldova și România a început un atac sistematic al partidului AUR asupra partidelor din Moldova. Au intrat toate sub tirul AUR, căderea lor în sondaje fiind o consecință firească.
Șor se află acum sub pragul electoral, Usatâi nu atinge limita de bloc, PSRM și PAS nu au putut crește deci în consecință au scăzut.
AUR a știut mai întâi să își facă loc pe scena politică, să scadă alți candidați, pentru ca apoi să înceapă culegerea de procente.
La momentul de față AUR intră în parlament, se estimează că va avea 8 deputați. Ca și la București, AUR a fost și el sub un tir de acuzații, însă atacul lor a fost mult mai eficient: dacă la București a scos două partide mari din parlament, de data aceasta se estimează că vor ieși cel puțin trei, deoarece nici platforma DA nu mai trece pragul.
Intrarea AUR în parlament va schimba total înțelegerile dintre partide. PAS va face alianță cu un partid de stânga, PLDM-ul lui Filat se duce la furat, nu la salvat Moldova. AUR iese din discuție deoarece e un partid românesc, are în spate deja 44 de parlamentari la București.
Dodon va fi cel mai afectat. Intelectual acesta este sub orice critică, motiv pentru care fuge permanent de dezbaterile directe. Vlad Bilețchi l-a atacat în mod permament și nu pare că se va opri. El este secondat de Valeriu Munteanu și Dorin Chirtoacă. După ce au îmbrăcat tricoul AUR cei doi s-au schimbat radical: atitudinea războinică pare că se ia.
Dodon va avea o viață grea cu AUR în parlamentul de la Chișinău.