JUSTIȚIE

VIDEO. Analfabeți în funcții publice. Șeful DNA, cu interpretul după el la vizita în SUA 

Cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie (9 decembrie), procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Crin Bologa, a efectuat o vizită la Washington, în perioada 8-9 decembrie 2022, la iniţiativa Ambasadei României în SUA.

Cu această ocazie, procurorul şef al DNA a participat la o discuţie privind eforturile şi experienţa României în organizarea luptei anticorupţie şi consolidarea statului de drept. Evenimentul intitulat „Romania’s Democracy Agenda: Fighting Corruption, Strengthening the Rule of Law” are loc la invitaţia prestigiosului Institut Hudson din capitala americană.

Întregistrarea video a dezbaterii scoate însă la iveală o realitate neplăcută: procurorul-șef al DNA nu cunoaște limba engleză, astfel că a avut nevoie de un interpret. Spre deosebire de Bologa, expertul anticorupție Laura Ștefan a vorbit în limba engleză la dezbaterea organizată la Washingon.

Nici Laura Codruța Kovesi nu știa engleză înainte de a ajunge șefa EPPO, însă în interviurile recente aceasta a arătat că a învățat să stăpânească limba lui Shakespeare.

Mandatul de 3 ani al lui Crin Bologa la DNA expiră în februarie 2023. Ajuns în fruntea anticorupției din calitatea de procuror obscur în Sălaj, Bologa speră la un nou mandat de șef DNA, însă ministrul Cătălin Predoiu ezită deocamdată să-i facă o evaluare publică.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button