Politică

Fraudă electorală masivă! 5,1% voturi nule la alegerile europarlamentare din 9 iunie

Numărul voturilor nule la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 a fost unul dintre cele mai mari raportate la numărul de alegători care au participat la procesul electoral, arată un raport Expert Forum. Din 9.440.962 de voturi exprimate 488.261 de voturi au fost declarate nule, ceea ce înseamnă 5,1% din voturi. În 2019 numărul acestora a fost de 274.415 din 9,3 milioane de alegători, adică 2,89% din voturi. Situația de anul acesta este comparabilă cu cea din 2014, când 5,83% dintre voturi au fost declarate nule.

  • Atenție: Voturile nule sunt cele legate de buletinele introduse în urnă, care nu respectă criteriile stabilite de lege pentru a fi valabile. Voturile nule sunt diferite de buletinele anulate, care reprezintă buletinele neîntrebuințate și anulate la sfârșitul zilei sau utilizate, dar anulate la cererea alegătorului întrucât opțiunea votului a fost dezvăluită.

Câteva statistici legate de voturile nule la europarlamentare

La nivel de județ, cele mai multe voturi nule au fost înregistrate în Vrancea și Vaslui (6,7%), iar cele mai puțin în Hunedoara, Timiș, Ilfov, Harghita și Cluj (aproximativ 4%). În 10 județe procentul voturilor nule este mai mare de 6, ceea ce reprezintă o proporție semnificativă. În străinătate procentul este de 2,5%. Sectoarele din București au între 2,6 – Sectorul 1 și 3,8% – sectorul 5. Deși nu există o limită clară de la care numărul de voturi nule devine problematic, considerăm că 10% din voturi nule pe secție poate deschide o discuție despre ce s-a întâmplat în secția respectivă, dacă procesul verbal a fost completat corect sau dacă există alte indicii de nereguli.

Cele mai mari creșteri procentuale în 2024 față de voturile nule din 2019 se regăsesc în Sibiu (o creștere de 350%),Tulcea (264%), Suceava, Satu Mare (250%), Brașov (220%), Dolj (209%), Bistrița Năsăud (215%), respectiv Ialomița (201%). Se poate vedea mai jos o analiză comparativă cu anul 2014.

Cele mai multe voturi nule (procentual) au fost înregistrate în localitatea Belin din Covasna (34%) și Racoș (Brașov). Pe de altă parte, există o singură localitate fără niciun vot nul – Osica de Jos – Olt, unde Alianța electorală PNL – PSD a obținut 99,22% in voturi. La Osica în 2019 procentul de voturi nule a fost de 5%.

În unele dintre localități creșterea procentuală de buletine nule față de 2019 este de aproape 7 ori (Belin, Racoș) – puteți vedea statistici în raport. Cu toate acestea, există creștere de 20 de ori (Poronina Mare – MH), 12 ori (Vărșag HR, Lelese – HR sau Ghidici – DJ) sau de 9 ori (Topalu- CT sau Perișor – DJ). Cel mai probabil este o creștere care nu poate fi pusă doar pe seama greșelilor făcute de alegători. Există și localități unde s-a înregistrat o scădere a voturilor nule, iar cele mai mari diferențe în acest sens s-au notat la Bărbulești (IL – 9,6%) și Băleni (GL – 7,3%). În București nu există diferențe sesizabile, creșterea fiind de aproximat 1% pe sector.

Pe secții, în țară, cel mai mare număr de voturi nule este tot în Belin, la secția 102, unde procentul a ajuns la 65%. Aceasta este urmată de Șomcuța Mare (MM), cu 62% și Racoș (50%). Într-un număr de 151 de secții de votare nu s-a anulat niciun buletin – comparativ cu 245 în 2019. Unele dintre aceste secții au un număr mare de alegători (peste 8-900) și se ridică întrebarea cum de niciun buletin nu a fost declarat nul. Secția 556 din Sânmartin (BH) a înregistrat 1249 de votanți și niciun buletin nul, în condițiile în care pe procesele verbale pentru primari și consilieri locali există astfel de buletine de vot.

În străinătate numărul de voturi nule e mai redus. În lista de mai jos se regăsesc primele cinci țări ca număr de votanți (R. Moldova, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania) și după cum se vede procentul este redus, sub 4%. În Republica Moldova, procentul este de doar 1,2%. În 139 din 915 secții de votare din străinătate nu a existat niciun buletin anulat. Pe total, în străinătate, procentul de buletine anulate de 2,5%. Pe de altă parte, există 10 secții de votare unde numărul de buletine anulate este mai mare de 10%. Cel mai mare procent este în Germania – secția 239 – unde s-au anulat 87% din buletine. Este adevărat că în unele secții de votare numărul total de voturi nu este neapărat ridicat, deci procentul nu este neapărat grăitor.

Comparativ, la alegerile pentru primari, procentul de voturi nule era la data analizei de 3%, adică 275.505 din 9.055.959 de buletine. La consilii locale procentul era de 3,7%. Dacă ne uităm comparativ pe județele unde există un procent mare de buletine de vot nule, ele nu sunt neapărat aceleași ca în cazul europarlamentarelor. Adică pentru primari cele mai multe buletine de vot s-au anulat în Vaslui, Bacău și Covasna (4%), urmate de Neamț, Mureș, Satu Mare și Dolj, între 3,5% și 4%. Din București în sectorul 2 au fost anulate proporțional cele mai multe buletine de vot, adică 3%, comparativ cu doar 1,7% în Sectorul 6, 1,85% în Sectorul 3, 1,98% în Sectorul 1 sau 2,1% în Sectorul 4. Interesant de remarcat că Sectorul 2 este singurul județ/sector care are mai multe voturi nule pentru primar decât la europarlamentare.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button