Social

FOTO Faleza Dunării din Budapesta, inundată: apa a ajuns până la scările Parlamentului

Nivelul Dunării a crescut,cu aproape un metru în 24 de ore, iar vineri dimineață apa a ajuns până la scările clădirii Parlamentului ungar. Toate drumurile, gările și porturile aflate de-a lungul fluviului au fost închise, scrie Hungary Today. 

Prim-ministrul Viktor Orban a avertizat că inundațiile vor atinge nivelul maxim sâmbătă seara, cu o creștere de încă 50 de centimetri, după care nivelul apei va începe să scadă treptat. 

Șeful Direcției Generale a Apelor a explicat că, deși inundațiile sunt mai mici decât cele din 2013, protejarea orașului este dificilă, pentru că apa se retrage mult mai lent decât preconizau experții.

Ungaria a folosit armata pentru a consolida digurile de protecție de-a lungul Dunării, iar mii de voluntari au venit în ajutor, construind baricade din saci cu nisip pentru a proteja zeci de localități riverane.

„Avem o misiune, trebuie să ne protejăm țara”, a spus șeful Direcției pentru Managementul Dezastrelor, Zoltan Gora. Atât personalul profesionist, cât și voluntarii sunt instruiți pentru intervenții în caz de inundații, a adăugat el.

Gora a atras atenția asupra faptului că turiștii care se plimbă în zonele inundate îngreunează activitatea autorităților și voluntarilor și își pun viața în pericol. 

Pericolul pentru România

Autorităţile au anunțat joi că monitorizează întreg sectorul de Dunăre care traversează România, fiind aşteptată o viitură care va duce la creşterea nivelului apei până la finalul lunii. 

În perioada 28 – 29 septembrie, debitul va fi mai mult decât dublu faţă de această perioadă, dar specialiştii nu se aşteaptă la probleme deosebite decât dacă viitura ţine foarte mult.

„Menţionăm că sectorul Dunării aval Gruia este apărat împotriva inundaţiilor prin lucrări de îndiguire. Pe baza informaţiilor actuale, nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar este necesară o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice în bazinul Dunării amonte de intrarea în ţară”, a transmis joi Ministerul Mediului. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button