Politică

FOTO: Cum arată buletinul de vot pentru turul doi la alegerile prezidențiale

Buletinul de vot pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie a fost stabilit de BEC, conform unui comunicat transmis luni seara.

„Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2024 (BEC) informează că, la data de 2 decembrie a.c., au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru Președintele României din anul 2024”, se arată în comunicatul citat.

„Totodată, s-a constatat că semnele electorale, denumirea formațiunii politice care susține unul dintre candidați, precum și prenumele și numele candidaților sunt corect imprimate și vizibile, iar ordinea de înscriere a candidaților este cea rezultată în urma ierarhizării acestora în funcție de numărul voturilor valabil exprimate obținute la primul tur de scrutin, astfel cum este prevăzut și în Comunicatul de presă al Curții Constituționale a României din data de 2 decembrie 2024”, mai precizează BEC.

Procesul-verbal întocmit cu ocazia prezentării machetelor buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru Președintele României din anul 2024 va putea fi consultat pe pagina de internet a BEC – https://prezidentiale2024.bec.ro/

Președintele CCR, Marian Enache, a anunțat că CCR a validat turul 1 și au respins contestația lui Cristian Terheș. Turul 2 va fi organizat pe 8 decembrie între Călin Georgescu și Elena Lasconi. CCR a decis că nu se mai impune renumărarea voturilor din diaspora, pentru că Terheș nu ceruse acest lucru. ”Posibile erori materiale fără relevanță în stabilirea rezultatului”, a spus Enache despre diferențele constatate de Biroul Electoral Central (BEC) la renumărarea voturilor din turul 1.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button