Zile libere pentru părinții ai căror copii învață în scenariile galben și roșu

Guvernul a adoptat completarea OUG 147/2020 prin acordarea de zile libere pentru părinții ai căror copii învață în scenariile 2 și 3, numai după epuizarea opțiunilor privind telemunca sau munca la domiciliu.
Noul act normativ stabilește că în situația în care activitatea didactică în unitățile de învățământ, inclusiv în cele de educație antepreșcolară și preșcolară, se desfășoară în scenariile 2 și 3, respectiv prezența prin rotație la școală sau exclusiv online, numărul zilelor libere se acordă în funcție de perioada prevăzută de hotărârea Comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru situații de urgență.
Măsura se aplică și pentru părintele sau reprezentantul legal care are în îngrijire, supraveghere și întreținere unul sau mai mulți copii școlarizați, cu boli cronice pentru care medicul de familie și/sau medicul specialist au emis adeverințe pentru realizarea educației la distanță, în contextul pandemic actual.
În acest caz, părintele va depune la angajator – pe lângă cererea de acordare a zilelor libere, copia certificatului de naștere al copilului și declarația pe proprie răspundere a celuilalt părinte că nu a beneficiat de zile libere potrivit ordonanței de urgență – și o copie a adeverinței eliberate de medicul de familie și/sau medicul specialist.
Totodată, Guvernul a hotărât că, pentru situațiile în care s-a stabilit aplicarea scenariului 2 sau 3, zilele libere plătite pentru părinți (cu 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut) se acordă numai după epuizarea opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității prin telemuncă sau muncă la domiciliu.
Actul normativ clarifică și prevederea din Ordonanța de Urgență nr. 132/2020 referitoare la sprijinul de 2.500 de lei acordat pentru salariații care au lucrat în telemuncă în perioada stării de urgență.
Astfel, OUG stabilește că doar angajatorii care și-au îndeplinit obligațiile legale de modificare a raportului de muncă al salariatului și au transmis datele în Registrul electronic de evidență a salariaților REVISAL vor putea obține suma acordată pentru salariații care au lucrat în telemuncă.
Sursa: Euractiv
- O dronă s-a prăbușit lângă Luncavița, la 5 km de granița cu Ucraina / Alerta aeriană a încetat
UPDATE: MApN confirmă că drona s-a prăbușit în apropiere de Luncavița. Alerta aeriană a încetat Ministerul Apărării Naționale a fost informat, vineri, despre o dronă căzută în zona localității Luncavița, județul Tulcea, la aproximativ 5 kilometri de frontiera cu Ucraina. Potrivit MApN, drona nu a fost detectată de sistemele de supraveghere radar, întrucât aceasta a … - Afaceri nelegale cu terenurile statului. Șeful instituției: „E delăsare. Și eu am fost delăsător”
„E delăsare. Și eu am fost delăsător”. Este reacția președintelui Agenției Naționale pentru Sport după ce Curtea de Conturi a scos la iveală neregului grave în privința modului în care a fost administrat patrimoniul statului de-a lungul anilor. Instituția de control a descoperit multe cazuri în care terenurile proprietate publică a statului, date în folosință … - Adrian Câciu, replică pentru Ilie Bolojan. A apărut deșteptul vieții! Ia-te de mână cu Sfarmă-Piatră de Miruță și lasă-ne!
Fostul ministru de Finanțe, Adrian Câciu, îi dă replica premierului interimar Ilie Bolojan, cel care anunțase că a semnat pentru începerea lucrărilor de dragare pe Dunăre. Câciu arată faptul că Bolojan se plânge din cauza faptului că nu s-au efectuat lucrările în ultimii 10 ani, dar în ultimul an și jumătate a fost premier și n-a mișcat … - Rareș Hopincă și prăduiala de 15 milioane de euro prin clubul sportiv fantomă, CS Oxigen. Președintele Andrei Metehău, un sinecurist al sistemului neobolșevic
În spatele discursurilor despre sănătate, sport de masă și salvarea tinerilor de tentațiile străzii, Primăria Sectorului 2, condusă de Rareș Hopincă, a pus bazele unei structuri care ridică semne masive de întrebare. Proiectul CS Oxigen București, care preia fosta Academie Daco-Getica (fostă Juventus Colentina), se prezintă ca o rampă de lansare pentru copii. Însă, sub … - PSD, între fumigenele despre guvernare și butoiul cu pulbere pe care stă
Echipa Grindeanu din PSD face scenarii peste scenarii în ultimele zile, la fel cum a făcut și în ultimele luni, dar revenirea la guvernare este tot departe pentru liderii din Kiseleff. În același timp, în partid mocnește o nemulțumire tot mai mare față de impotența politică a conducerii restrânse pentru negocierea reintrării la guvernare, cu …



