Fostul președinte CCR îl distruge pe Cîțu: Nu mai poate fi numit premier
Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, afirmă că președintele Iohannis ar încălca legea fundamentală dacă l-ar propune pe Florin Cîțu drept candidat pentru funcția de prim-ministru, în condițiile în care Guvernul Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură.
„Dacă cineva va sesiza CCR cu această numire, Curtea va spune că este un conflict juridic de natură constituțională între parlament și președinte”, a declarat Zegrean la Digi 24.
Fostul președinte al CCR s-a referit la decizia Curții din 2020, când a constatat că desemnarea lui Ludovic Orban imediat după ce a fost demis de parlament, este neconstituțională. „Noi nu discutăm dacă decizia CCR este bună sau este corectă. Ea există și este obligatorie pentru toată lumea, inclusiv pentru președinte, care face propunerile”, a precizat Zegrean.
Augustin Zegrean nu exclude însă ca politicenii să ignore Constituția să meargă înainte cu propriile planuri.
„Ei mizează pe faptul că la Curte nu se poate soluționa în 10 zile. Dar nu cred că e bine să se încalce Constituția cu bună știință. Se poate întâmpla să depună lista, să fie votat și vine CCR și spune că s-a încălcat Constituția când a fost desemnat și iar o luăm de la capăt cu scandalurile. Teebuie evitate astfel de situații. Văd că fiecare vrea să meargă cu propunerea lui la Cotroceni. Iar nu se va rezolva nimic. Rolul acestor negocieri este ca președintele să-și facă o idee cine este persoana care dacă ar fi propusă ar fi susținută de forțele politice din parlament. Altfel este o joacă absurdă ca să avem noi la ce ne uita la televizor seara.
Ideea deciziei CCR este că președintele trebuie să facă o propunere serioasă care să treacă, nu una care să nu aibă șanse să treacă. Rolul președintelui este să pună o persoană care să poată forma guvernul, care să poată scoate țara din criză, pentru că altfel președintele poate fi suspectat că vrea să forțeze alegeri anticipate”, a mai explicat Zegrean.
În opinia lui Augustin Zegrean, o soluție ar fi suspendarea președintelui de către parlament, iar președintele interimar să desemneze un candidat de prim-ministru care să poată forma guvernul.