EconomieInternaționalȘtirile 60m.RO

Preşedintele Donald Trump suspendă contribuţia SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul „proastei gestionări” a pandemiei noului coronavirus, informează miercuri agenţiile de presă internaţionale.

„Astăzi ordon suspendarea finanţării OMS pe perioada realizării unui studiu care va examina rolul OMS în gestionarea profund eronată şi ascunderea răspândirii coronavirusului”, a declarat liderul de la Casa Albă în cadrul conferinţei de presă zilnice.

https://www.facebook.com/WhiteHouse/videos/256561322188164/

„Lumea a primit numeroase informări false privind transmiterea şi mortalitatea” în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19, a adăugat Trump într-un rechizitoriu amplu la adresa agenţiei ONU, potrivit AFP.

Preşedintele Trump a mai declarat că OMS a „eşuat în îndeplinirea obligaţiei sale de bază şi trebuie trasă la răspunder”, conform Reuters.

Liderul american a adăugat că OMS a promovat „dezinformarea” din partea Chinei în legătură cu acest virus care probabil a determinat o răspândire mai largă a acestuia decât ar fi fost cazul dacă organizaţia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza.

Precizând că suma pe care contribuabilii americani o plătesc anual OMS este de 400 – 500 de milioane de dolari, comparativ cu aproximativ 40 de milioane de dolari şi „chiar mai puţin” cât contribuie China, Donald Trump a apreciat că SUA au datoria să ceară explicaţii.

„Dacă OMS şi-ar fi făcut treaba şi ar fi trimis experţi medicali în China pentru a studia în mod obiectiv situaţia pe teren, epidemia ar fi putut fi ţinută sub control la sursă, cu foarte puţine decese”, a explicat preşedintele american

Sursa: www.caleaeuropeana.ro

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button