JUSTIȚIE

Fost președinte CCR: Legea de privatizare a PETROM este neconstituțională

Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR, a declarat la Realitatea Plus că resursele naturale ale țării nu se pot vinde conform Constituției.


Problema este (n.red-cu contractul de vânzare al Petrom către OMV) cum s-a putut vinde petrolul pentru că în Constituție, Art.136 spune că bunurile din domeniul public al statului sau al unităților administrativ teritoriale, nu pot fi vândute, deci resursele naturale, resursele solului nu pot fi vândute. E ca și cum ar fi vândut o parte din mare” a spus judecătorul. 

Întrebat dacă contractul privatizării Petrom poate fi atacat pentru a fi declarat nul, Augustin Zegrean a răspuns: „Poate fi atacată legea. Legea care a fost adoptată nu este în regulă. La Curtea Constituțională legile pe controlul ulterior pot fi atacate oricând. Problema este în ce împrejurare și cine poate să o atace. Deci dacă ar exista un proces prin care să se ceară anularea contractului în acel proces s-ar putea invoca neconstituționalitatea legii prin care s-a aprobat această situație. Faptul că s-a vândut ce nu era voie să se vândă, asta e marea problemă”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button