Internațional

Forbes Rusia: Averile miliardarilor ruşi au crescut la circa 500 de miliarde de dolari în ultimul an

Cei mai bogaţi oameni ai Rusiei au adăugat 152 de miliarde de dolari la averile lor în ultimul an, susţinuţi de preţurile ridicate ale resurselor naturale, revenindu-şi după pierderea uriaşă pe care au suferit-o imediat după începutul războiului din Ucraina, a anunţat Forbes Rusia, potrivit news.ro.

Rusia are 110 miliardari oficiali în lista Forbes, cu 22 mai mulţi faţă de anul trecut, potrivit ediţiei ruse a Forbes, potrivit cărei averile lor cumulate au crescut la 505 miliarde de dolari, de la 353 de miliarde de dolari când a fost anunţată lista din 2022.

Lista ar fi fost mai lungă dacă cinci miliardari – fondatorul DST Global Yuri Milner, fondatorul Revolut Nikolay Storonsky, fondatorul Freedom Finance Timur Turlov şi co-fondatorii JetBrains Serghei Dmitriev şi Valentin Kipiatkov – nu şi-ar fi renunţat la cetăţenia rusă, a spus Forbes.

„Rezultatele topului de anul trecut au fost influenţate şi de previziunile apocaliptice despre economia rusă”, a spus Forbes, adăugând că averea totală a miliardarilor Rusiei a fost de 606 miliarde de dolari în 2021, înainte de începerea războiului.

După ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat trupelor să intre în Ucraina, pe 24 februarie anul trecut, Occidentul a impus asupra economiei Rusiei şi unora dintre cei mai bogaţi oameni ai săi ceea ce consideră drept cele mai severe sancţiuni din istoria modernă, în încercarea de a-l pedepsi pe Putin pentru război.

Putin a spus că Occidentul încearcă să distrugă Rusia şi a afirmat în repetate rânduri eşecul sancţiunilor occidentale de a distruge economia rusă sau chiar de a împiedica bunurile de lux occidentale – să nu mai vorbim de piese de bază – să ajungă în Rusia.

Economia Rusiei a scăzut cu 2,1% în 2022, sub presiunea sancţiunilor occidentale, dar a reuşit să vândă petrol, metale şi alte resurse naturale pe pieţele globale, în special către China, India şi Orientul Mijlociu.

Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit luna aceasta prognoza privind creşterea Rusiei în 2023 la 0,7%, de la 0,3%, dar şi-a redus previziunile pentru 2024 la 1,3% de la 2,1%, declarând că se aşteaptă, de asemenea, că lipsa forţei de muncă şi exodul companiilor occidentale vor dăuna economiei ţării.

Preţul petrolului Urals, sângele vital al economiei ruse, a fost în medie de 76,09 dolari pe baril în 2022, în creştere de la 69 dolari în 2021.

Preţurile îngrăşămintelor agricole au fost, de asemenea, ridicate anul trecut.

Andrei Melnicenko, care a făcut avere din îngrăşăminte, a fost catalogat de Forbes drept cel mai bogat om al Rusiei, cu o valoare estimată la 25,2 miliarde de dolari, mai mult decât dublu faţă de valoarea estimată anul trecut.

Melnicenko nu a putut fi contactat pentru a comenta imediat clasamentul Forbes.

Vladimir Potanin, preşedintele şi cel mai mare acţionar al Nornickel, cel mai mare producător mondial de paladiu şi nichel rafinat, a fost clasat pe locul al doilea, în topul celor mai bogaţi oameni din Rusia, cu o avere de 23,7 miliarde de dolari.

Potanin nu a putut fi contactat imediat pentru a comenta clasamentul Forbes.

Vladimir Lisin, care controlează producătorul de oţel NLMK şi care a fost clasat anul trecut drept cel mai bogat om al Rusiei, a fost plasat pe locul al treilea în topul Forbes Rusia, cu o avere de 22,1 miliarde de dolari.

Lisin nu a putut fi contactat imediat pentru a comenta clasamentul Forbes.

Mulţi miliardari ruşi au considerat sancţiunile occidentale ca pe un instrument stângaci şi chiar rasist.

Construind averi pe măsură ce Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, un mic grup de magnaţi cunoscuţi sub numele de oligarhi au convins Kremlinul, sub defunctul preşedinte Boris Elţin, să le dea controlul asupra unora dintre cele mai mari companii de petrol şi metale din lume.

Acordurile de privatizare i-au propulsat adesea pe magnaţi în liga superbogaţilor lumii, câştigându-le antipatia durabilă a milioane de ruşi săraci.

Însă sub Putin, unii dintre oligarhii iniţiali, precum Mihail Hodorkovski şi Boris Berezovski, au fost deposedaţi de bunurile lor, care în cele din urmă au ajuns sub stăpânirea companiilor de stat conduse adesea de foşti spioni.

Noile nume de ruşi în lista Forbes includ miliardari care şi-au făcut banii din gustări, supermarketuri, produse chimice, clădiri şi produse farmaceutice, ceea ce indică faptul că cererea internă a Rusiei a rămas puternică în ciuda sancţiunilor.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button