„Foamete de proporţii biblice”. ONU avertizează că efectele pandemiei COVID-19 pot fi devastatoare
Lumea se va confrunta curând cu foamete „de proporţii biblice” din cauza pandemiei de coronavirus, a avertizat şeful agenţiei ONU pentru asistenţă alimentară. Timpul rămas pentru a acţiona este extrem de scurt, iar milioane de oameni se află în mare pericol.
Peste 30 de ţări sărace ar putea trece printr-o perioadă de foamete extremă, iar în 10 dintre aceste ţări există deja peste 1 milion de oameni în pragul înfometării, a declarat pentru The Guardian David Beasley, directorul executiv al Programului Alimentar Mondial.
„Nu e vorba despre oameni care adorm fără să fi mâncat”, a adăugat acesta într-un interviu.
„Vorbim despre condiţii extreme, stare de urgenţă, oameni care vor muri în lipsa hranei.”
Din păcate, sunt şanse foarte mari ca sistemele fragile de asistenţă medicală din ţările sub-dezvoltate să nu poată face faţă coronavirusului, iar dezastrul economic va duce la o situaţie dramatică a gestionării resurselor de bază. „Nu e doar pandemie, ci o pandemie a foametei”, a spus Beasley.
„Este o catastrofă umanitară şi alimentară.”
Beasley a transmis acest mesaj şi către consiliul de securitate al Organizaţiei Naţunilor Unite, avertizând liderii mondiali că trebuie să acţioneze rapid. A îndemnat guvernele să facă rost de bani pentru ajutoare şi să finanţeze o nouă reţea logistică pentru distribuirea alimentelor şi echipamentelor medicale de protecţie acolo unde este nevoie.
„Suntem martori la un fenomen extins, foamete de proporţii biblice” a comentat Beasley.
Potrivit unui raport elaborat de ONU şi alte organizaţii, cel puţin 265 de milioane de persoane se află în pragul înfometării, numerele devenind semnificativ mai mari în urma pandemiei.
„Dacă avem bani şi menţinem lanţurile de aprovizionare deschise, putem evita foametea”, a spus Beasley.
„Putem opri tragedia dacă acţionăm acum. Banii singuri nu vor fi suficienţi”, a adăugat el. Pentru ajutoare este dificil să treacă de blocajele de circulaţie impuse în întreaga lume.
„Avem nevoie de bani şi de acces. Nu una sau alta, ne trebuie de amândouă.”
„Putem preveni foametea la nivel global. Dar trebuie să acţionăm rapid şi inteligent.”
Sursa: www.mediafax.ro