Nicușor Dan pare hotărât să calce pe urmele lui Klaus Iohannis, dar fără perdea și fără ezitare. Președintele refuză să numească șefi noi la serviciile secrete, preferând să mențină un vid de conducere care îi oferă un avantaj periculos: controlul direct, informal, asupra unor instituții-cheie ale statului. Exact rețeta folosită de Iohannis, exact rezultatul pe care România l-a plătit scump.
În loc să respecte spiritul Constituției și să asigure un cadru clar, transparent, Nicușor Dan prelungește interimatele și amână deciziile. Oficial, se invocă prudența. Neoficial, se consolidează influența prezidențială asupra serviciilor. Un stat normal nu funcționează pe improvizație. Un stat capturat, da.
Modelul Iohannis a arătat ce înseamnă această strategie: servicii fără răspundere publică, fără direcție clară, dar extrem de utile în jocuri de culise. În acei ani, controlul parlamentar a fost decorativ, iar deciziile majore au rămas opace. Astăzi, Nicușor Dan nu doar că nu rupe acest cerc, ci îl adâncește.
Diferența este de stil, nu de fond. Iohannis a mimat distanța și neutralitatea. Nicușor Dan mimează tehnocratia. Rezultatul este același: concentrarea puterii în mâinile președintelui și slăbirea mecanismelor de echilibru. Când șefii serviciilor lipsesc, responsabilitatea se dizolvă, iar controlul democratic devine o glumă proastă.
România nu are nevoie de un președinte care „ține în stand-by” instituțiile pentru a le putea manevra. Are nevoie de lideri care să-și asume numiri, să răspundă public pentru ele și să accepte controlul real al Parlamentului. Refuzul de a face acest lucru spune mai mult decât orice discurs despre statul de drept.
Nicușor Dan a promis normalitate. În practică, livrează o versiune mai rece, mai calculată și, tocmai de aceea, mai periculoasă a modelului Iohannis. O putere care nu se vede, dar care apasă. O tăcere care nu protejează democrația, ci o erodează din interior.
