Știrile 60m.RO

Fiul oligarhului rus Vitali Machitski și-a dat demisia de la ALRO Slatina

Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), cel mai mare consumator de energie electrică din România, a anunţat luni că Aleksandr Barabanov, Pavel Primakov şi Pavel Machitski şi-au dat demisia din Consiliul de Administrație al companiei.

”Societatea va proceda in continuare pentru acoperirea pozitiilor vacante potrivit prevederilor legale corespunzatoare”, se arată în anunţul publciat la BVB.

Alro este deţinută de grupul rus VImetco, controlat de omul de afaceri Vitali Machitski. Fiul acestuia, Pavel Machitski ocupă funcţia e director financiar adjunct la nivelul grupului şi este membru în CA la Alro Slatina, Vimetco Trading SRL şi Vimetco NV.

Alro are 1,02 mld. lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 54,2% de Vimetco.

La finalul anului 2018, în acţionariatul companiei au intrat şi fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, prin vehiculul de investiţii Paval Holding (23,2%). Fondul Proprietatea (FP) deţine 10,2% din capitalul social.

De la începutul anului, acţiunile ALR înregistrează o scădere de 27%, pe fondul unor tranzacţii de 5,9 mil. lei, arată datele BVB.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button