Fiul Baronului Buzatu a demisionat din Guvern, dar lucrează în continuare la stat
Fiul fostului „baron” de Vaslui, Dumitru Buzatu, arestat după ce a luat mită 1.250.000 de lei de la omul de afaceri Savin Emil, este în continuare plătit de stat, deși și-a dat demisia din Guvern. Acesta este membru în Consiliul de Administrație al SMART SA, companie aflată în subordinea Transelectrica.
Tudor Buzatu nu și-a încheiat, de fapt, relația cu statul român, care-l plătește în continuare. Acesta ar fi în continuare membru în Consiliu de Administrație (CA) al companiei SMART SA – Societatea pentru servicii de mentenanță a rețelei electrice de transport, companie aflată în subordinea Transelectrica și al Ministerului Economiei.
Tudor Buzatu menționează această poziție și în declarația de interese depusă în iunie, consultată de defapt.ro. Suma totală trecută de fiul lui Buzatu la rubrica „valoarea beneficiilor” este de 21.989 lei.
Potrivit Monitorului Oficial, Buzatu junior a fost numit provizoriu în CA al SMART SA în decembrie 2022, apoi din nou în aprilie acestui an și încă o dată în iunie 2023. Actuala numire este valabilă până la finalul lunii octombrie a acestui an, ceea ce înseamnă că Tudor Buzatu își poate vedea liniștit de „treburile” companiei publice.