Politică

Firmele „de casă” ale președintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, bune de plată pentru pagubele de la Slănic

Cercetarea în cazul drumului care s-a surpat în orașul Slănic din județul Prahova este abia la început, însă după prima săptămână de anchetă s-a ajuns la o ipoteză: terenul s-ar fi tasat din cauza neglijenței firmelor care au făcut lucrări la rețelele de apă, canalizare și gaze.

Ar fi aceleași firme care i-ar fi dat șpagă președintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, suspendat actualmente, pentru că este cercetat într-un dosar penal de corupție. Dacă în urma cercetărilor se va stabili vinovăția firmelor, acestea ar trebui să plătească toate prejudiciile, inclusiv cheltuielile actuale pentru prospecțiunile suplimentare. Ar urma un lung șir de dosare penale, iar președintele CJ Prahova ar putea fi, la rândul lui, bun de plată, dacă se va ajunge la stabilirea vinovăției lui în legătură cu lucrările prost făcute.

Prefectul județului Prahova se ocupă direct de ancheta în cazul zonei surpate în dreptul străzii 23 August de la Slănic. Încă nu se știe dacă sub această porțiune există o veche exploatare de sare sau pur și simplu s-a tasat terenul din cauza infiltrațiilor de apă, iar pentru a se cunoaște toate detaliile se fac în continuare prospecțiuni. Dar, cu certitudine, s-a stabilit cauza surpării, iar aceasta ar fi infiltrațiile de apă cauzate de lucrările la rețelele de apă, canalizare și gaze, pentru că muncitorii ar fi lăsat descoperite zone extinse și ar fi existat inclusiv conducte sparte prin care s-a infiltrat în sol apa menajeră și apa pluvială.

Atât prefectul, cât și localnicii arată cu degetul către Iulian Dumitrescu (PNL), președintele suspendat al Consiliului Județean Prahova. Drumul s-a prăbușit pe o lungime de cel puțin 15 metri și la o adâncime de trei metri. Familiile care locuiau în blocurile din apropiere au fost evacuate pe o perioadă nedeterminată, pentru că nu se știe cât de gravă este situația construcțiilor. Nu se poate spune încă dacă oamenii se vor mai putea întoarce în locuințele lor, după o eventuală consolidare a clădirilor afectate, sau dacă întreaga zonă este total compromisă și nu se vor mai putea folosi clădirile. Scenariul cel mai negru presupune ca infiltrațiile de apă care au dus la surpare să afecteze și o eventuală galerie de mină care ar fi mai în adâncime, dar pentru a se stabili cu exactitate dacă există așa ceva sub porțiunea afectată, încă se fac studii geotehnice.

Primarul a făcut mai multe sesizări

Lucrările de extindere a rețelei de gaze în zona afectată de prăbușire au fost autorizate în 2023, în regim de urgență, la solicitarea președintelui Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu. Lucrarea a fost de mare amploare, incluzând mai multe străzi din Slănic, dar și mai multe comune din județ, iar contractul a fost atribuit firmei Avi Prod SRL, după ce s-a emis autorizația în regim de urgență.

Primele rezultate date de experții care acum fac cercetări arată că ipoteza lansată de Jurnalul se confirmă: lucrările s-au făcut fără a avea la bază studii geotehnice. Primarul localității Slănic a declarat că i-a trimis mai multe sesizări președintelui CJ, pentru a reclama calitatea lucrărilor, dar nici măcar nu i s-a răspuns.

Sesizările de la primărie au fost transmise în urma plângerilor făcute chiar de locuitorii din zona în care se efectuau lucrările, după ce drumul a fost lăsat fără asfalt timp de mai multe luni. Oamenii au mai putut observa și probleme legate de materialele de construcții folosite, respectiv calitatea proastă a betonului care s-a sfărâmat. Cea mai recentă reclamație pe care primarul din Slănic a făcut-o la CJ a fost cu doar o lună înainte de surparea străzii 23 August – tot fără niciun rezultat.

Banii s-ar putea imputa mai întâi Consiliului Județean

Pentru a se stabili cu exactitate vinovăția, mai este nevoie de rezultatele finale ale unui lung șir de prospecțiuni, apoi se va ajunge în instanța de judecată, inclusiv cu dosare penale. Vinovații vor fi buni de plată, pentru a acoperi integral pagubele. Firmele care au executat lucrările ar fi primele responsabile, dacă raportul expertizelor va arăta că tasarea terenului s-a produs din cauza neglijenței lor, iar sesizările primarului către CJ sunt deja dovezi în acest dosar.

Pe lângă firmele care au făcut lucrările de apă, canal și gaze, ar putea fi bun de plată președintele CJ, dar acesta ar putea plăti în solidar cu instituția – adică toți locuitorii județului Prahova ar contribui la achitarea prejudiciilor, dacă se ia în considerare autorizarea lucrărilor și atribuirea lor de către instituție, nu de către președintele CJ.

În cazul în care dosarul penal se extinde pentru faptele de corupție ale lui Iulian Dumitrescu, ajungându-se inclusiv la complicitate în legătură cu aceste lucrări, ar putea fi anchetați toți funcționarii din cadrul CJ Prahova implicați în autorizarea și atribuirea contractelor, iar CJ Prahova s-ar putea întoarce împotriva lor, în instanță, pentru a recupera prejudiciul de la fiecare persoană implicată, dar asta s-ar putea întâmpla doar după ce banii se vor plăti inițial din bugetul județului.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button