POLS SECURITY SRL, o firmă de pază și protecție relativ discretă la nivel public, a devenit în ultimul deceniu un beneficiar constant al contractelor finanțate din bani publici în Sectorul 1 al Capitalei. Documentele oficiale și informațiile apărute în presă conturează un model familiar: contracte repetate, proceduri accelerate și o rețea de conexiuni care ridică semne de întrebare.
Primele contracte relevante ale companiei apar în relația cu Administrația Piețelor Sector 1. În perioada respectivă, instituția era condusă de Paul Iulian Olteanu, fost consilier local PNL. Ulterior, mai multe articole din presa centrală au indicat că acesta ar fi, neoficial, omul din spatele firmei. Deși Olteanu nu figurează în acte ca asociat sau administrator, numele său este vehiculat constant în contextul dezvoltării companiei și al accesului acesteia la contracte publice.
În mod oficial, firma este reprezentată de Tudosie Diculescu, administratorul care apare în documentele companiei și care gestionează relația contractuală cu instituțiile statului. În repetate rânduri, acesta a refuzat să ofere explicații publice privind modul în care POLS SECURITY a obținut contracte importante sau privind structura costurilor practicate.
După contractele inițiale din zona piețelor, compania își extinde rapid activitatea. Ajunge să asigure servicii de pază pentru școli, grădinițe, spitale și alte instituții din subordinea Primăriei Sectorului 1. Valoarea contractelor crește constant, iar atribuirea acestora se face, în unele cazuri, prin proceduri de urgență, fără licitație deschisă. Acest tip de procedură limitează competiția și ridică suspiciuni privind transparența utilizării fondurilor publice.
Un element care apare recurent în investigațiile de presă este costul ridicat al serviciilor. Pentru un singur post de pază, instituțiile publice ajung să plătească până la aproximativ 2.000 de euro pe lună. În același timp, salariile agenților de pază se situează în jurul salariului minim pe economie. Diferența majoră dintre costul facturat și venitul angajaților indică o marjă semnificativă și ridică întrebări despre distribuția reală a banilor.
În paralel, firma a continuat să câștige contracte chiar și în perioade în care situația sa financiară era fragilă, fiind menționate inclusiv proceduri de restructurare sau dificultăți economice. Cu toate acestea, relația contractuală cu instituțiile publice nu a fost afectată, ceea ce sugerează o stabilitate neobișnuită pentru o companie aflată în astfel de condiții.
Investigațiile au mai relevat și posibile conexiuni cu alte firme din domeniul securității, inclusiv entități fără activitate economică semnificativă, dar cu legături în zone sensibile ale statului. Aceste asocieri contribuie la conturarea unei rețele mai largi, în care granița dintre influența politică, administrația publică și mediul privat devine difuză.
Cazul POLS SECURITY ilustrează un mecanism bine cunoscut: o firmă care pornește de la contracte locale, într-un context administrativ favorabil, și ajunge să devină un furnizor constant pentru instituțiile publice. În centrul acestui mecanism apar nume precum Paul Iulian Olteanu și Tudosie Diculescu, unul indicat în presă ca posibil beneficiar din umbră, celălalt prezent oficial în structura companiei.
În lipsa unor clarificări oficiale și a unei transparențe reale în atribuirea contractelor, rămân întrebări esențiale: cine controlează, în fapt, fluxurile financiare generate de aceste contracte și în ce măsură interesul public este protejat.
