Firma care ridică un ansamblu rezidenţial pe plaja sălbatică de la Corbu, amendată cu 50.000 de lei de poliţişti. Societatea, obligată să desfiinţeze lucrările
Firma care ridică un ansamblu rezidenţial pe plaja sălbatică de la Corbu a fost amendată cu suma de 50.000 de lei de poliţiştii constănţeni, iar aceştia au obligat societatea respectivă să oprească activitatea de construire a imobilelor, să desfiinţeze lucrările realizate până în prezent şi să aducă terenurile la starea iniţială. Lucrările sunt oprite la Corbu după ce Prefectura Constanţa a atacat în instanţă autorizaţiile de construire.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii referitoare la construcţia unui complex rezidenţial de locuinţe, pe plaja Corbu, în zona ariei protejate a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu şi au început verificări. Ei au constatat că la data de 10 februarie, reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii au dispus oprirea lucrărilor, după ce au constatat anumite neconformităţi. De asemenea, la data de 26 februarie, întrucât executantul construcţiei nu a oprit lucrările, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora. “În cursul zilei de ieri, 10 martie, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Constanţa şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au efectuat un control în zona menţionată, fiind constatat faptul că, în faza de execuţie a celor 24 de corpuri de locuinţe, nu au fost respectate prevederile acordului de mediu.Astfel, societatea comercială (beneficiarul investiţiei) a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 50.000 de lei, precum şi măsura complementară de sistare a activităţii de construire a imobilelor, desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenurilor la stare iniţială”, a transmis IPJ Constanţa.