Finanțare de 875,5 milioane de euro pentru autostrada Sibiu-Pitești

Comisia Europeană a anunțat joi că a aprobat o investiție în valoare de 875,5 milioane euro din Fondul de Coeziune pentru prima fază a autostrăzii Sibiu-Pitești.
Executivul UE evidențiază că aceasta este prima autostradă care va traversa Munții Carpați, permițând o mai bună conectivitate în România de-a lungul coridorului Rin-Dunăre a rețelei TEN-T.
„Acest coridor va oferi o legătură neîntreruptă de-a lungul României, de la portul Constanța și până la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria de la Nădlac, legând centrul și vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
„Acest proiect va rezolva un mare blocaj de trafic din rețeaua românească de transport. Va crește siguranța rutieră, va scurta durata călătoriilor și va reduce costul pentru pasageri și marfă. Va avea un efect foarte pozitiv asupra economiei și calității vieții locuitorilor din zonă”, a declarat Elisa Ferreira, comisarul european pentru coeziune și reforme.
Proiectul, componentă a Coridorului 4 pan-european, ar urma să fie operațional din 2026, potrivit Executivului UE.
Autostrada Sibiu-Pitești va avea o lungime de 122,11 kilometri și va fi împărțită în cinci loturi. Lucrările la primul lot de 13,17 kilometri dintre Sibiu și Boița au început în luna martie 2020. Contractul cu o valoare de 613 milioane lei, fără TVA, a fost adjudecat de compania austriacă Porr Construct și prevede un termen de proiectare de 12 luni și unul de execuție de trei ani.
Separat, Comisia Europeană a anunțat că a aprobat o altă finanțare, de 578,4 milioane euro, de la Fondul de Coeziune pentru a îmbunătăți capacitate de răspuns la dezastre a României. Această investiție va îmbunătăți capacitatea de răspuns terestră, aeriană și maritimă a României prin achiziționarea de noi echipamente precum și prin pregătirea personalului. Va proteja mai bine populația în situații de urgență și va ajuta România să respecte obligațiile internaționale și strategia națională cu privire la schimburile climatice și o creștere economică cu emisii reduse.
- FOTO: Cine este autorul atacului armat de la Cracovia
Echipa de presă a sediului Poliției Provinciale din Cracovia a declarat că autorul atacului armat de la Cracovia are 24 de ani. Ministrul de Interne din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz sugerează că atacatorul ar fi fost influențat de „ideologii de extrema dreaptă” și ar fi avut viziuni ultranaționaliste. Este cetățean polonez din provincia Świętokrzyskie. În cursul … - Polonia: Atac „terorist” în piața din Cracovia. Sunt morți și răniți
În piața principală a orașului polonez Cracovia mai mulți indivizi au deschis focul asupra trecătorilor. Există morți și răniți, informează Agenția de Presă Poloneză (PAP), invocând serviciul de pompieri. Au fost trase focuri de armă dintr-un vehicul care trecea în piața principală a orașului, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului de pompieri din … - Milionar din imobiliare, cu sechestru pe avere! Orădeanul Călin Raita e acuzat că a fraudat bugetul de stat cu 1,5 milioane de lei
Omul de afaceri orădean, Călin Raita, s-a ales cu secrestru pe bunuri. Raita, în vârstă de 52 de ani, este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală în formă continuată, în care prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 1.590.470 de lei. Polițiștii bihoreni au instituit sechestru asigurător asupra mai multor imobile Acțiunea a avut loc … - Cristian Erbașu anunță zeci de mii de concedieri! | „Gaura” lăsată de Ilie Bolojan și restanțele PNRR bagă în colaps piața construcțiilor!
Constructorii români au de recuperat peste 1 miliard de euro de la statul român pe contracte pe PNRR, iar zeci de mii de muncitori din construcţii şi-ar putea pierde locurile de muncă, dar e posibil să vedem şi scăderi de salarii, a declarat vineri Cristian Erbaşu, directorul general al Construcţii Erbaşu, în cadrul conferinţei ”Provocări … - Cutremur politic la Paris: Stânga radicală a lui Mélenchon oficializează planul de retragere a Franței din NATO și naționalizarea industriei de apărare
Formațiunea politică „La France Insoumise” (Franța Nesupusă), condusă de candidatul prezidențial de extremă stângă Jean-Luc Mélenchon, a detonat o adevărată bombă pe scena internațională. Potrivit programului oficial publicat recent și citat de Politico, partidul a inclus negru pe alb ieșirea din NATO și naționalizarea marilor companii din sectorul apărării drept priorități absolute pentru alegerile prezidențiale. …




