Fermierii români sunt băgați în faliment de costurile uriașe cu energia și combustibilul
Costurile uriașe cu energia și combustibilul scumpesc trufandalele în această primăvară.
Primele roșii românești ar putea costa și dublu față de anul trecut, de la 15-20 de lei kilogramul, la cel putin 30. În plus, unii fermieri au amânat cultivarea ca să plătească mai puțin pentru încălzire, astfel că vor fi mai puține legume pe piață.
În Olt, unii femieri au amânat cultivatul ca să nu pornească tunurile de caldură și centralele. Costurile de producție aproape s-au dublat după scumpirile de la carburanți și energie.
Fermier: ”Cel puțin 80 la sută. Anul trecut motorina era la cinci lei, cinci lei și 20 de bani, acum e șapte lei.”
Unii producători vor cultiva mai târziu și vor ieși cu marfa pe piață abia în iunie. În aceste condiții ar putea să rateze programul subvenționat de stat.
Fermier: ”Plantăm în jur de 1 aprilie.”
Reporter: ”Vă veți mai putea încadra în program?”
Fermier: ”Sub nicio formă. Până la 10 iunie nu.”
Anul trecut, o tonă de cărbune costa 1.000 de lei, acum a ajuns la 1.800 de lei. În total, încălzirea unui solar de 1.000 mp se ridică la aproximativ 15.000 de lei, față de maximum 10.000, acum un an. Ca să își amortizeze investiția, producătorii se gândesc să vândă mai scump.
Fermier: ”Așa ne-am dori, din cauza cărbunelui care s-a scumpit, din cauza prețurilor la absolut tot ce înseamnă combustibil pentru încălzirea serei.”
Anul trecut, primele roșii românești au plecat de la producător cu 18-20 de lei kilogramul.
Fermier: ”După 10 aprilie sperăm să ieșim pe piață. O să fie un preț să plece cel puțin la 25 de lei.”
Însă, având în vedere că mulți își livrează marfa prin intermediari, prețul va fi și mai mare.
Un legumicultor din Galați a renunțat la centrala pe gaz ca să reducă din costuri. De câteva săptămâni își încălzește solariile cu ajutorul unei sobe cu cărbuni. Anul trecut, producătorii din zonă au vândut primele roșii în piață și cu 15 lei kilogramul.
Legumicultor: “O să ajungă și 30, 40, pentru că altfel n-o să poată recupera! O să fie o explozie a prețurilor, dar cererea și oferta o să regleze piața.”
Fermier: ”Oamenii caută totuși ieftin, ieftin, ieftin, ori noi nu mai putem să producem, pentru că avem costuri foarte mari.”
Deocamdată, din solarii au ajuns în piață ceapă, salată și ridichi, la aproximativ doi, trei lei legătura.
Vânzătoare în piață: “Indiferent ce folosești, că-i lemn, că-i cărbune, că-i gaz, având în vedere că s-au scumpit foarte mult, sigur o să fie o creștere de prețuri, un 20 la sută, cam așa.”
Cumpărător: “Ce să-i faci, asta este. Nu s-au scumpit numai legumele, s-au scumpit toate.”
Roșiile românești vor ajunge la clienți, cel mai devreme, la începutul lui aprilie.