Situația fermierilor români a ajuns absurdă: în timp ce statele occidentale își finanțează agricultura cu dobânzi mici și accesibile, în România agricultorii sunt forțați să se împrumute la cele mai ridicate dobânzi din Europa. Într-o țară cu teren fertil, cu potențial imens și cu nevoi uriașe de producție, sistemul bancar tratează agricultura ca pe un risc, nu ca pe un motor strategic al economiei.
Băncile din România percep costuri duble sau chiar triple față de cele din Franța, Olanda sau Germania, deși fermierii români pornesc deja cu dezavantaje majore: infrastructură slabă, acces dificil la piețe, lipsă de depozite și o birocrație sufocantă. Practic, agricultorul român este penalizat pentru situația economică a țării, nu pentru performanța lui. Este o formă de injustiție economică ce menține agricultura într-o stare de subdezvoltare permanentă.
În aceste condiții, nu este de mirare că fermele românești devin necompetitive, că tinerii nu mai vor să intre în agricultură și că România importă masiv produse pe care ar trebui să le producă. Agricultura nu poate supraviețui atunci când capitalul costă de trei ori mai mult decât în restul Europei. Dacă dorim hrană produsă la noi, locuri de muncă în mediul rural și o economie agricolă puternică, avem nevoie de o piață bancară corectă și de condiții de finanțare care să nu transforme fermierii în datornici pe viață.
