Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; vacile românilor sunt trimise la abator
Zootehnia românească se află în pragul colapsului, sub privirile aparent nepăsătoare ale autorităților. Cu un preț de achiziție al laptelui care a coborât la o cotă umilitoare de 1,5 – 1,6 lei pe litru, micii fermieri și crescătorii de bovine sunt forțați să ia cea mai dureroasă decizie: trimiterea animalelor la abator. Nu mai este vorba despre profit, ci despre imposibilitatea fizică de a mai supraviețui.
Munca de o viață a fermierului român este cumpărată astăzi pe nimic. În timp ce pe rafturile marilor lanțuri de supermarketuri consumatorii plătesc între 6 și 10 lei pentru un litru de lapte, producătorul care muncește 365 de zile pe an primește abia 1,5 lei. Această sumă derizorie nu acoperă nici măcar costurile de bază pentru furaje, energie electrică, medicamente veterinare și forță de muncă. Asistăm la un dezechilibru strigător la cer, o dovadă clară a unui lanț comercial profund viciat, în care producătorul este sufocat, iar intermediarii și marii retaileri prosperă nestingheriți.
Fără subvenții plătite la timp, fără o piață de desfacere garantată și loviți în plin de inflație, fermierilor nu le mai rămâne nicio soluție. Rezultatul este unul cu consecințe dezastruoase pe termen lung: fermele se închid una după alta. Vacile de lapte, animale productive în care s-au investit ani de muncă și selecție genetică, sunt încărcate în camioane și trimise la abator pentru carne.
Aceasta nu este o decizie de afaceri, ci un act de disperare. Distrugerea șeptelului național reprezintă o condamnare la moarte a independenței alimentare a României. O vacă de lapte nu se crește de pe o zi pe alta, iar pierderea ei este ireversibilă.
Unde este statul român în toată această ecuație? Ministerul Agriculturii pare a fi un simplu spectator la înmormântarea zootehniei autohtone. Lipsa unor politici coerente de protejare a producătorului local, incapacitatea de a reglementa practicile comerciale neloiale și favorizarea tacită a importurilor masive de lapte și produse lactate din alte țări europene – unde fermierii sunt susținuți real de guvernele lor – au creat furtuna perfectă pentru distrugerea capitalului românesc.
În timp ce autoritățile se laudă cu discursuri patriotice despre „produse românești”, realitatea din teren este crudă. Dacă Guvernul nu intervine de urgență cu măsuri reale de sprijin, cu reglementări stricte pentru echilibrarea prețurilor pe lanțul comercial și cu protejarea pieței interne, România riscă să devină complet dependentă de importuri pentru alimentele de bază.
În scurt timp, laptele românesc, muls în fermele autohtone, va deveni doar o amintire. Până atunci, abatoarele lucrează la capacitate maximă, tăind nu doar animale, ci însăși coloana vertebrală a agriculturii românești.
