Fermierii francezi continuă revolta și blochează Parisul. „Ne impun norme de mediu care nu sunt impuse produselor străine”
Agricultorii francezi protestatari continuă marți a doua zi de blocaje în jurul Parisului, pe principalele autostrăzi de intrare în Capitala Franței.
Sunt deciși să mențină asediul zile în șir, dacă noile măsuri, care urmează să fie anunțate astăzi de guvern, nu vor fi considerate satisfăcătoare.
Mai multe tractoare s-au „infiltrat” luni seară în trafic pentru a se alătura blocadei pe o autostradă, la una dintre intrările din Paris.
„Am fost escortați cu mare pompă. E magic…” spune un protestatar.
Consecința imediată? O aglomerație de nedescris, cu zeci de kilometri de ambuteiaje.
De ieri după-amiază, 1.000 de fermieri protestatari cu 500 de tractoare și utilaje blochează opt rute majore de intrare în Capitală. Din elicopterele poliției au fost filmate imagini neverosimile cu autostrada A1, goală, care în mod normal era tranzitată, zilnic, de peste 100.000 de vehicule.
Agricultorii spun că scopul lor este a de opri livrările de alimente către supermarketuri.
Barajele sunt bine organizate iar protestatarii sunt gata să reziste zile în șir.
„Vom continua să menținem presiunea asupra guvernului.” (…)
„Da, ne gândim să rămânem aici o vreme. Cel puțin până când guvernul aude ce avem de spus și ascultă care sunt solicitările noastre. Toți cei care sunt aici dorm în acest loc, unii în corturi, alții în tractoare sau în mașini”, spun oamenii.
Premierul Gabriel Attal, care s-a întâlnit luni seară cu liderii celor două mari sindicate ale agricultorilor care susțin protestul, anunță astăzi noi măsuri. De altfel, tânărul șef al guvernului – numit în funcție de numai trei săptămâni – își prezintă astăzi, în Adunarea Națională. și primul său discurs de politică generală.
Eric Ciotti, parlamentar: „Se impun fermierilor noștri norme de mediu care nu sunt impuse produselor străine. Este absurd!”
Agricultor: „Sfecla (ucraineană) care ajunge pe piața franceză…”
Reporter: Vă așteptați să vină cu prețuri mai mici?
Agricultor: „Desigur! Ei nu respectă aceleași norme când își cultivă produsele. Au diferite tipuri de substanțe chimice active care sunt autorizate. Nu au aceleași costuri sociale ca noi. Este evident că sfecla lor va fi mai ieftină decât cea pe care o putem produce aici.”
Criza a fost dezbătută și de președintele Macron, care s-a întâlnit la platul Elysee cu mai mulți miniștri, iar poimâine va avea o întrevedere la Bruxelles cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Potrivit poliției, mai mult de 10.000 de agricultori sunt mobilizați în toată Franța, cu peste 5.000 de tractoare și utilaje agricole.