Fermierii din Cehia au aruncat cu bălegar pe străzile din Praga
Fermierii cehi au aruncat joi bălegar în faţa clădirilor guvernamentale şi au blocat străzile din Praga cu tractoarele, reluând solicitările pentru mai mult sprijin din partea statului, reducerea birocraţiei şi oprirea importurilor ieftine în Uniunea Europeană, informează Reuters, preluată de Agerpres.
În mai multe ţări din Uniunea Europeană fermierii au ieşit pe străzi în ultimele săptămâni, nemulţumiţi de obstacolele birocratice, măsurile UE destinate combaterii schimbărilor climatice, precum şi eforturile de a ajuta Ucraina să îşi vândă cerealele.
Miercuri, mii de fermieri polonezi au protestat în faţa guvernului de la Varşovia, incendiind cauciucuri şi aruncând petarde. Luna trecută şi fermierii belgieni au incendiat cauciucuri în faţa clădirii de la Bruxelles unde a avut loc reuniunea miniştrilor europeni ai Agriculturii.
În ceea ce îi priveşte pe fermierii cehi, acţiunea de joi a fost cel de al treilea protest demarat de la mijlocul lunii februarie. Fermierii au aliniat sute de tractoare de-a lungul unui drum spre clădirile guvernamentale, ceea ce a afectat traficul şi transportul public. Poliţia a informat că fermierii au aruncat bălegar, ceea ce a condus la arestarea unei persoane.
Ministrul ceh al Agriculturii, Marek Vyborny, a reiterat că guvernul nu va ceda la presiuni. „Sunt gata să merg şi să am o discuţie onestă cu fermierii”, a spus Vyborny într-o postare pe platforma de social media X. „Mă aştept la o abordare onestă din partea organizatorilor protestului, care au promis că nu vor bloca traficul în Praga. Nu cred că aruncarea de bălegar pe şinele de tramvai este o astfel de abordare”, a adăugat Vyborny.
Camera Agricolă Naţională din Cehia (AK) a cerut acordarea unor subvenţii similare cu cele din 2022 precum şi programe pentru a susţine creşterea gradului de ocupare în agricultură, alături de reducerea taxelor pe proprietate pentru terenul arabil. De asemenea, Camera vrea ca guvernul de la Praga să ajute la rezolvarea problemei surplusului creat pe pieţele din UE de importurile ieftine.
„Situaţia nu este bună şi se înrăutăţeşte constant. Atunci când voinţa politică a coaliţiei la putere lipseşte de doi ani, trebuie să cerem ajutor în mod public”, a spus preşedintele AK, Jan Dolezal, înainte de proteste.