Salvați Copiii: Peste un sfert dintre copiii din România nu au acces la educația online
În condițiile în care peste 20% dintre unitățile școlare din România și-au modificat scenariul inițial în care au început noul an școlar, 28% dintre copii nu dețin sau nu dețin toate resursele materiale necesare învățământului online.
Salvați Copiii România, alături de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar avertizează asupra consecințelor dramatice și pe termen lung ale îngrădirii accesului la educație pentru copiii vulnerabili.
Datele provizorii extrase din statisticile INS arată că, la începutul acestui an calendaristic, peste 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală.”Criza socială îi afectează mult mai grav pe cei vulnerabili, iar pentru copii, îngrădirea accesului la educație are consecințe greu, dacă nu imposibil, de corectat ulterior. Neparticiparea școlară nu e o opțiune în nicio societate, din contră, educația trebuie protejată în acest context atât de dificil”, a avertizat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Deficitul pentru educația online este cu 10% mai ridicat în mediul rural decât în mediul urban și cu peste 10% mai mare în cazul învățământului primar și preșcolar decât în al celui liceal, arată datele unei anchete sociologice realizate de Salvați Copiii România.
Mai mult de jumătate dintre părinți spun că achiziția măștilor de protecție și a dezinfectanților cade în sarcina lor. Pentru majoritatea cadrelor didactice, măștile și dezinfectanții sunt asigurate de administrația școlii/ localității: totuși, 26% dintre profesori sunt în situația de a achiziționa materialele pe cont propriu.
Ponderea contribuției individuale (sau a familiilor) este mai ridicată în mediul urban (42%), decât în cel rural (34%) și mai ridicată în cazul liceelor (46%) decât în cel al învățământului preșcolar (24%).
Ancheta a fost realizată la nivel național, în perioada 2 – 14 octombrie, pe bază de chestionar aplicat părinților, elevilor și cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, la nivel național, în parteneriat cu Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.
- Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
Un incident grav a avut loc la stația de metrou Piața Unirii 2 din București, unde o persoană s-a sinucis aruncându-se pe șine. Potrivit unor surse din cadrul Metrorex, incidentul a avut loc pe firul 2 de circulație, iar persoana a fost declarată decedată. Circulația trenurilor în zonă ar putea fi afectată temporar până la finalizarea intervenției … - Trădătorul Simion se urcă pe suferința minerilor din Valea Jiului. Nu face nimic de șase ani în Parlament
George Simion lovește din nou cu arma sa preferată: populismul ieftin pe spatele dramelor reale. În timp ce Valea Jiului și întreg sectorul energetic românesc se află pe marginea prăpastiei, liderul AUR mimează îngrijorarea. Realitatea este însă crudă: de șase ani în Parlamentul României, Simion nu a mișcat un deget pentru mineri, iar acum, când … - Acuzată că a ținut la sertar probe de abuzuri sexuale împotriva minorilor, Cristina Chiriac, propunerea pentru procuror general al României, spune că nu are ce să-și reproșeze
Actuala șefă a DNA Iași, Cristina Chiriac, propusă de ministrul PSD al Justiției Radu Marinescu la conducerea Parchetului General, a spus joi, că nu își reproșează nimic în legătură cu instrumentarea dosarului episcopului de Huși, Corneliu Bîrlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă. Ancheta care a dus la condamnarea lui Onilă a fost redeschisă după trei ani, în … - Bogdan Mîndrescu „Vuitton” conduce Aeroportul Otopeni de acasă, din… concediu medical
Fostul sforar șef al Transporturilor, ajuns ilegal, pe 3 septembrie 2025, în funcția de director general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), a transformat compania în propriul său sereleu, pe care-l conduce din concediu medical de … acasă. Directorul general Bogdan Mîndrescu „Vuitton” a lăsat de izbeliște cele două aeroporturi, Otopeni și Băneasa, pentru că s-a … - Economist: „Bolojan a prăbușit economia mai rău decât pandemia!”
Economia s-a prăbușit mai rău ca după criza din 2008 sau după pandemie. Este analiza șocantă a analiștilor economici care avertizează că din cauza măsurilor de austeritate și a factorilor externi, consumul din România a scăzut cu peste 25%. Consumul în România s-a prăbușit cu 25% Specialiștii spun că această scădere a consumului este extrem de …




