Politică

Federația Sindicală Hermes acuză Ministerul Cercetării de ilegalități în organizarea concursurilor de director general pentru 17 institute de cercetare-dezvoltare

Prin intermediul unei scrisori deschise, Federația Sindicală Hermes din învățământ superior și cercetare științifică solicită noii administrații centrale a statului să intervină pentru restabilirea legalității în sistemul național de cercetare științifică și DNA să deschidă cu celeritate o anchetă la Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării pentru redarea credibilității cercetării românești esuată în acte de corupție fără precedent.

Federația acuză ministerul că se pregătește să fraudeze 17 concursuri pentru ocuparea funcției de director general la 17 Institute de Cercetare-Dezvoltare.

”Inainte de plecarea din fruntea Ministerului Cercetării, Sebastian Burduja se pregăteste să dea cea mai cruntă lovitură Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare prin înscăunarea, pentru patru ani, în funcțiile de director general la 17 dintre INCD a unor persoane care nu îndeplinesc condițiile minime legale prevăzute de legea cercetării (OG 57/2002) și metodologia de concurs (HG 576/2016). 

Legea stabilește condițiile minime pe care un candidat trebuie să le îndeplinească, adică să dețină gradul de cercetător științific gradul II cel puțin și să aiba atestat de management în cercetare. În plus, Metodologia de concurs prevede că sunt eligibili numai candidații care au deținut pentru 5 ani cel puțin o funcție de conducere în cercetare (director, șef compartiment cercetare, președinte Consiliu științific). 

Comisiile de concurs și secretariatul tehnic numite de Sebastian Burduja au declarant eligibili candidați care nu au atestat de management în cercetare, ci numai de manager de proiect, care este cu totul altceva, iar mulți dintre candidați nu au deținut funcții de conducere timp de 5 ani anterior depunerii dosarului. În această situație se află și membri influenți ai PNL care urmează să fie unși directori generali ai unor INCD-uri”, se arată în document.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button