Când se redeschid restaurantele

Virgil Popescu, ministrul economiei, a vorbit, luni seară într-o emisiune, despre redeschiderea mallurilor, dar și a restaurantelor din România.
Conform ministrului economiei, o dată „probabilă” pentru ca restaurantele să poată primi din nou clienți este 1 iulie 2020.
„Eu am fost unul dintre susținătorii deschiderii restaurantelor în această perioadă. Însă există un risc epidemiologic foarte mare. Încercăm ca în următoarea perioadă de relaxare să includem deschiderea restaurantelor. Vorbim de 1 iulie”, a spus Virgil Popescu.
Acesta a precizat că, în ultima perioadă, a avut discuții cu reprezentanții mallurilor, cărora le-a reproșat faptul că au cerut chirie și în perioada pandemiei de coronavirus, când magazinele au fost închise.
„Sperăm să găsim o formă la nivelul ministerului pentru a sprijini magazinele care au avut de suferit în perioada de pandemie. Vor fi bani europeni care vor merge spre hoteluri, HoReCa, evenimente și transporturi”, a precizat ministrul economiei.
„Vor fi bani nerambursabili, granturi de 350 de milioane de euro. Vor fi și 550 de milioane pentru investiții. Acolo e nevoie de o coparticipare de 15%”, a conchis Virgil Popescu.
Sursa: www.libertatea.ro
- Primele imagini cu coiful de la Coțofenești după ce a fost recuperat
Coiful de aur de la Coțofenești a fost recuperat, la 14 luni de la jaful de la Muzeul din Drents. Acum, autoritățile au prezentat și imagini cu tezaurul dacic. Atât coiful de aur de la Coțofenești, cât și două brățări de aur au fost găsite intacte, au anunțat autoritățile olandeze. O a treia brățară este … - Constantin Toma: PSD-ului i se rezervă o soartă proastă dacă va urma ceea ce îndeamnă domnul Sorin Grindeanu
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, afirmă că sunt mulţi colegi social-democraţi care îl susţin la guvernare pe premierul Ilie Bolojan şi subliniază că partidului din care face parte i se rezervă o soartă proastă dacă va urma ceea ce îndeamnă preşedintele formaţiunii, Sorin Grindeanu, făcând referire şi la cazul directorului de la Autoritatea Rutieră Română … - Morsa Securistă de la AUR, Dan Dungaciu, încasează ilegal 300 de lei pentru cursuri de la membrii de partid și folosește ilegal sălile Parlamentului României
Partidul AUR a transformat accesul pe listele electorale într-o afacere internă extrem de profitabilă. Sub paravanul unei așa-zise Academii Politice „Titu Maiorescu”, prim-vicepreședintele formațiunii, Dan Dungaciu – supranumit și „Morsa Securistă” – încasează câte 300 de lei de la membrii de partid pentru cursuri obligatorii. Mai grav, există acuzații că pentru aceste activități private și … - ANI îl acuză pe Toni Greblă de conflict de interese: și-a mărit singur salariul, de trei ori, ca șef al Autorității Electorale Permanente
Agenția Națională de Integritate îl acuză joi pe Toni Greblă de conflict de interese și incompatibilitate, pe motiv că și-ar fi mărit singur salariul, de trei ori, ca șef al Autorității Electorale Permanente (AEP), potrivit unui comunicat al instituției. Greblă a fost susținut de PSD pentru funcțiile de președinte al AEP, prefect al Capitalei, parlamentar, … - Coiful de la Coțofenești a fost găsit. Ce se întâmplă cu despăgubirea de 5,7 milioane de euro
Autoritățile olandeze transmit joi, 2 aprilie, faptul că au găsit coiful dacic de la Coțofenești, furat în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025, din Muzeul Drents din Olanda. Anunțul a fost făcut astăzi, 2 aprilie 2026, de către celebrul detectiv de artă Arthur Brand, supranumit „Indiana Jones al lumii artei”, care a confirmat pentru …




