Valer Dorneanu: În nicio ţară europeană un prim-ministru nu-şi permite să facă atacuri suburbane la adresa Curţii Constituţionale

Valer Dorneanu a declarat joi că CCR va sesiza Comisia Europeană, Comisia de la Veneția, dar și alte foruri internaționale, după ce premierul Ludovic Orban a afirmat că „trebuie schimbați politrucii” de la Curtea Constituțională.
„O să discut cu colegii mei, am mai avut asemenea discuții și am tot a avut rezerve asupra oportunității de a face un demers. Cred acum că lucrurile au luat o amploare care impune neapărat o asemenea intervenție la Comisia de la Veneția, la Consiliul Europei, la Asociația Curților Constituționale. (..) Avem în vedere să sesizăm Comisia de la Veneția și Consiliul Europei și în mod sigur Asociația Curților Constituționale din Europa”, a declarat joi seara, la Antena 3, Valer Dorneanu.
Declarația sa a venit după ce premierul Ludovic Orban a declarat la Digi 24 că trebuie schimbată componența CCR, pentru a elimina ”politrucii”:
„Dați-mi voie să spun câteva cuvinte despre decizia Curții Constituționale care mi se pare abracadabrantă (privind stabilirea de către Parlament a datei alegerilor parlamentare), mi se pare o încălcare flagrantă a Constituției de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituției. Așa ceva, vă mărturisesc, trebuie schimbat ceva, nu se mai poate așa. Trebuie schimbată componența Curții Constituționale, trebuie eliminați politrucii de acolo, trebuie să intre numai magistrați cu carieră serioasă în spate, nu oameni care au făcut politică și sunt numiți acolo ca să răspundă la comenzi politice. Ca să nu spun că multe din deciziile alea vin împotriva intereselor fundamentale ale României”.
Dorneanu a calificat afirmația premierului drept un atac la statul de drept:
„Este evident că este un atac la adresa statului de drept, pentru că instituția CCR este un pilon al democrației, un pilon al statului de drept, un garant al Constituției, al supremației sale și dacă unul din actorii principali ai statului de drept, cum este primul ministru al Guvernului, atacă celelalte instituții care alcătuiesc ansamblul constituțional, în mod evident este un atac la credibilitatea acelei instituții. Dacă noi ne-am preta să declarăm că hotărârile Guvernului, înainte de a fi supuse ele unei căi de atac sunt niște prostii și că primul ministru sau Guvernul sunt nu știu cum, ce s-ar alege cu statul de drept? Ce înțelege cetățeanul simplu, când cetățeanul simplu trebuie îndemnat de autorități să respecte legea începând cu primele autorități ale statului? Dacă ele dau un exemplu prost, contestă ele însele legea și îndeamnă cetățenii să nu respecte deciziile Curții Constituționale, ce fel de stat de drept promovează acest prim ministru?”
Sursa: Agerpres
- Judecătorii sistemului decid luni dacă reforma pensiilor speciale este cosntituționalăUrmează săptămâni decisive pentru Guvernul Bolojan, dar și pentru pensiile românilor! Mâine, legea pentru care premierul a garantat cu funcția ajunge pe masa CCR și riscă să fie respinsă de magistrați. Este vorba despre reforma pensiilor speciale. Sunt tensiuni uriașe, iar Bolojan și-a nuanțat declarația după ce Curtea a amânat de două ori decizia. După …
- Dungaciu: „Dacă tu pui aşa-zisul „război hibrid” în strategia de securitate și pui toate instituțiile să lupte cu asta, iertați-mă, dar mâine poți să închizi televiziuni și partide”Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre cum războiul hibrid este un instrument ideal pentru cenzură. Dan Dungaciu a vorbit despre cum cenzura este un instrument ideal pentru susținătorii războiului hibrid. Acesta a început prin a spune că doar cine a pornit acest val poate să-l oprească. Doar cel sau cei …
- ISC cere blocarea accesului în zona blocului din Rahova și demolarea etajelor superioare: „E o zonă cu risc ridicat de prăbușire”Inspectoratul de Stat în Construcţii propune, în raportul elaborat în urma exploziei din Calea Rahovei, interzicerea accesului în clădirea avariată, precum şi pe o zonă de siguranţă de 30 m în jurul acesteia, demolarea controlată a etajelor de la 5 la 8, pe zona avariată ca urmare a exploziei şi instalarea unor popi de siguranţă. Având …
- Marius Lulea (AUR): Politicienii de la putere sunt aproape total indiferenţi la tragediile care lovesc poporulPrim-vicepreședinte AUR, Marius Lulea, îi cere demisia lui Ilie Bolojan, după explozia devastatoare din Capitală. Marius Lulea a afirmat că, dacă premierul ar avea onoare, ar pleca de la Guvern în urma tragediei. De altfel, prim-vicepreședintele suveraniștilor este de părere că politicienii de la putere rămân indiferenți în fața catastrofelor. ”Domnul Ilie Bolojan nu are onoare. Onoarea …
- SURSE: Întâlnirea dintre Trump și Zelenski a fost una extrem de tensionată: dialogul a mers „rău”Ucraina nu poate spera să primească rachete Tomahawk din SUA, a afirmat vineri seara târziu presa americană preluată de dpa, după ce preşedintele Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează Agerpres. Portalul de ştiri Axios şi televiziunea CNN au publicat această ştire pe baza unor surse informate despre discuţiile la vârf. …