Care sunt noile relugi pentru obținerea vizei de flotant

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat luni o serie de măsuri restrictive, care au intrat deja în vigoare, pentru obținerea vizelor de flotant, printre acvestea numărându-se un număr limitat de persoane care pot figura la aceeași adresă și, de asemenea, un număr minim de zile pe lună pe care un solicitant de viză de flotant să le petreacă la locuința secundară.
”În toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor. Solicitantul va declara pe propria răspundere scopul/motivul stabilirii reşedinţei. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor. În practică, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor se vor efectua următoarele activităţi: 1. Se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă; 2. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin 2 menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată. În situaţia în care, din verificările efectuate de către polițiști rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a MAI, Monica Dajbog.
Potrivit acesteia, verificările vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă.
„Practic, se vor avea în vedere şi cazurile în care cererile s-au depus, succesiv, la intervale relativ scurte de timp, pentru aceeaşi adresă. Prin „număr mare de solicitări” se înţelege un număr care depăşeşte media zilnică, săptămânală sau lunară”, a mai precizat Dajbog.
Purtătoarea de cuvânt a MAI explicat că noile reguli au fost impuse în perspectiva alegerilor locale din 27 septembrie.
Sursa: Agerpres
- Justiția își bate joc de români. CCR și Curtea de Apel, amânări sincron pe două decizii cruciale
Curtea de Apel București a amânat din nou nou pronunțarea unei decizii în ceea ce privește cererile de suspendare formulate de avocata Silvia Uscov, membră AUR, împotriva numirii a doi judecători CCR, Dacian Dragoș și Mihai Busuioc. Judecătoarea Olimpiea Crețeanu a stabilit un nou termen pe 30 ianuarie. Amintim că Dacian Dragoș a fost numit … - Avocatul Poporului, Renate Weber, pe făraș. 230.000 de lei primiți doar de la expirarea mandatului
Partidele de la putere au menținut-o la putere pe Renate Weber în funcția de Avocat al Poporului, deși mandatul a expirat în 2024, la finalul lunii iunie. Între timp a mai a încasat 230.000 de lei. Weber primește și trei pensii: una specială pentru activitatea de europarlamentar, una de la Casa de Asigurări a Avocaților … - Klaus Iohannis a ajuns pe lista rușinii Primăriei Sibiu. Fostul președinte nici măcar nu și-a plătit taxele și impozitele pe anul trecut
Fosta familie prezidențială se confruntă cu probleme cu autoritățile locale, după ce numele lui Klaus Iohannis și al soției sale, Carmen Iohannis, au ajuns în evidențele Primăriei Sibiu pentru obligații fiscale neachitate. Situația vizează impozite și taxe locale aferente anului trecut și a determinat emiterea unor somații oficiale de plată de către administrația municipală. Pe … - A doua recuzare dintr-un complet a judecătoarei Raluca Moroșanu, cea care a înfruntat în conferință de presă judecătorii corupți
Un al doilea incident procedural, petrecut vineri, la Curtea de Apel București, o are în prim-plan pe judecătoarea Raluca Moroșanu, magistratul care a avut curajul înfrunte conducerea instanței la faimoasa conferință de presă organizată după difuzarea documentarului Recorder „Justiție capturată”. Judecătoarea Moroșanu a fost recuzată din complet la cererea inculpatului George Ivan, fost director al … - Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu, spune că ar vota „pentru” unirea Republicii Moldova cu România
După ce președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ar vota „Pentru” la un eventual referendum privind Unirea cu România, și premierul Alexandru Munteanu a afirmat că, la nivel personal, ar susține această opțiune. Declarația a fost făcută în cadrul unei vizite în nordul Republicii Moldova, în discuțiile cu presa locală. „Este o decizie personală. …