Economie

Facturile la energie vor exploda după eliminarea plafonării. Se vor dubla cel puțin

Patru milioane de familii din România vor primi o grea lovitura din momentul care va expira măsura plafonării preturilor la energie. Si asta pentru ca cei mai afectați vor fi tot cei mai săraci. Specialiștii vorbesc chiar de o posibilă dublare a facturilor la curent electric. Care vor fi prețurile finale după 1 aprilie 2025, daca intre timp statul nu prelungește măsura plafonării.

În prezent, clienții finali plătesc, indiferent de zona de rețea, 0,68 lei/kWh pentru un kWh la un consum de sub 100 kWh pe lună, 0,8 lei/kWh pentru un consum între 100 și 255 kWh lunar și 1,3 lei/kWh pentru consumul de peste 255 kWh, dacă nu se depășesc 300 kWh lunar și pentru tot consumul dacă se depășește pragul de 300 kWh.

După 1 aprilie 2025, clienții din zona Muntenia, care include și Bucureștiul, vor plăti cu tot cu tarife și taxe – 1,23 lei/kWh. Vorbim de un preț final unic indiferent de consum. Și dacă ne uităm în acest tabel observăm că este cel mai mic preț din țară. Cea mai scump energie se va plăti în Oltenia, adică 1,34 lei/kWh.

Așadar, pentru clienții cu un consum mic, de până la 100 kWh, impactul va fi cel mai mare. Prețul final facturat va crește cu 80% față de nivelul actual puternic subvenționat de stat.

Vorbim de cel puțin patru milioane de familii la nivel național. În medie, potrivit calculelor Asociației Furnizorilor, consumul acestei categorii este de circa 55 kWh lunar deci factura lor este, acum, undeva la 37 de lei pe lună. Dacă socotim modul in care arata acum piata energiei, factura lor va ajunge la 67 de lei pe lună, după 1 aprilie 2025. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button