Internațional

Exploatează cu facilități gazul din Marea Neagră, dar mai vor 400 milioane de euro de la statul român

Societatea Black Sea Oil & Gas a cerut recent judecătorilor comerciali de la Curtea de Arbitraj de la Paris să constate că statul român nu a respectat contractul de concesiune și exploatare a gazelor din Marea Neagră. Miza disputei ar putea fi de 2 miliarde de lei (400 milioane euro)., transmite Europa Liberă.

România, prin Ministerul de Finanțe și ANMR, riscă să restituie aproape 2 miliarde de lei (400 de milioane de euro) către Black Sea Oil & Gas, dacă societatea va câștiga litigiul deschis în această vară la Curtea Comercială Internațională (ICC) de la Paris.

„Disputa se referă la taxa suplimentară prevăzută în Legea offshore adoptată în anul 2018 și modificată prin OUG în 2022”, ne-a precizat Mark Beacom, CEO al Black Sea Oil & Gas (BSOG). Compania dorește „recuperarea oricăror sume plătite statului pentru taxa suplimentară”, ne-a mai transmis Mark Beacom.

CEO-ul a precizat pentru Europa Liberă că „BSOG și partenerii săi au plătit taxa suplimentară potrivit Legii offshore”.

Nu a spus care e valoarea acesteia. Însă, la finalul anului trecut, tot Mark Beacom transmitea că taxele suplimentare plătire de companie însumează 2 miliarde de lei – 400 de milioane de euro. Reprezentații BSOG nu au dorit să ne precizeze valoarea taxei pe motiv că valoarea acestor taxe suplimentare se actualizează de la lună la lună.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button