Știrile 60m.RO

Există viață pe Venus?

Oamenii de știință de la Royal Astronomical Society au anunțat, zilele trecute, că ar putea există viață pe planeta Venus. Vestea a făcut rapid înconjurul lumii și a stârnit imaginația tuturor celor care speră să găsească alte urme de „civilizație” bacteriană pe alte planete.

În atmosfera planetei Venus a fost identificat o moleculă numită fosfină. Prezența ei sugerează existența anumitor procese chimice. În mod normal, apare doar dacă sunt implicate forme de viață.

Un renumit fizican român este de părere că șansele să existe viață pe Venus sunt extrem de mici.

Fizicianul Cristian Presura afirmă că : „De data aceasta este diferență dintre posibil și probabil. În cazul de față cred că este o ipoteză care merită să fie luată în serios, și anume, să fie investigată și prin alte metode. Marile agenții cred că au câțiva sateliți care orbitează în jurul lui Venus, dar nu știu dacă au instrumentele la bord să facă astfel de măsurători. Dar este o ipoteză care merită să fie investigată, și care are avantajul, spre deosebire de alte ipoteze, că poate să fie studiată pentru că Venus este destul de aproape”, opinează fizicianul. Ori, ce a descoperit astrofiziciană Clară Sousa-Silva? Molecule de fosfină în atmosfera lui Venus! Și nu așa, doar câteva, ci în concentrații de mii de ori mai mari decât în atmosfera terestră! Sunt acolo bacterii ce le produc sau alte forme de viață? Suntem în pragul unei descoperiri epocale? Eu am sunat un coleg chimist român. Mi-a zis să nu mă bucur așa de repede. Molecule de fosfină se găsesc și pe Jupiter, iar acolo ele nu sunt generate de bacterii, ci sunt formate în furtunile violente ale planetei”, mai spune românul.

Cristian Presura afirmă că nu ar da nici măcar șanse de 1% pentru existența vieții pe Venus, dar este de părere că dacă este măcar un procent, „tot este ceva.

Sursa foto: unimedia.info

Back to top button