EXCLUSIV* Ordin al Ministerului Educației ”Școala după școală”: Cum se vor recupera orele și câți bani vor primi profesorii
Ministerul Educației lansează programul național pilot de tip ”Școala după școală”, pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv. Astfel, elevii vor putea recupera materia, iar profesorii vor primi 100 lei/oră, tarif brut.
În sprijinul elevilor și cadrelor didactice, Ministerul Educației a emis ordinul de completare a normelor metodologice de aplicare a programului național pilot de tip „Școala după școală”, pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv.
media-161510271432761600 by FreePress on Scribd
Ordinul prevede:
Flexibilizarea programului pentru activitățile remediale prin faptul că școlile vor avea posibilitatea să organizeze programul fără o aprobare a inspectoratului școlar;
Sprijinul elevilor pentru a urma programul remedial în școala în care sunt înmatriculați, fiind considerate, din oficiu, unități organizatoare, toate unitățile de învățământ în care se poate organiza cel puțin o grupă de elevi;
Cuprinderea în program, necondiționată de termene, a elevilor, într-un mod continuu și adaptat nevoilor acestora. Părinții sau reprezentanții legali ai elevilor pot depune solicitările de cuprindere a acestor elevi în program, în mod continuu, până la data de 25 ale fiecărei luni;
Programul orar al activităților remediale se va stabili la nivelul unității de învățământ, de către cadrul didactic, cu consultarea elevilor și a părinților sau reprezentanților legali ai acestora;
Activitățile de învățare remedială desfășurate în cadrul programului national pilot de tip ”Școală după școală”, prestate de cadrele didactice, sunt remunerate cu suma de 100 lei/ oră – tarif brut.