Europol: O autospecială s-a făcut evantai. Airbag-urile ”au uitat” să se deschidă

Distribuie acest articol!

Sindicatul Europol reclamăm miercuri, că, în timpul unui accident rutier, airbag-urile unei maşini de poliţie ”au uitat” să se deschidă, iar autospeciala a fost făcută ”evantai”. ”Verificările tehnice ale autospecialelor de poliţie lipsesc cu desăvârşire”, afirmă sindicaliştii.

”O autospecială de poliţie aflată în misiune a fost făcută aproape evantai în urmă cu o săptămână când o şoferiţă nu s-a asigurat când a virat la stânga pe un drum judeţean din zona localităţîi Vadul Moldovei şi a intrat în coliziune cu una dintre autospecialele de poliţie care transportau mai multe persoane reţinute către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava.

Dusterul în care se aflau doi colegi de-ai noştri din cadrul Biroului de Investigaţîi Criminale – Poliţia Municipiului Roman şi unul dintre bărbaţii reţinuţi, a fost proiectat într-un şanţ apoi în alte două maşini parcate pe marginea drumului. Imaginile cu autospecială arată în mod clar că nu oferă nicio protecţie, iar airbag-urile ”au uitat” să se deschidă, ceea ce demonstrează faptul că verificările tehnice ale autospecialelor de poliţie lipsesc cu desăvârşire şi oricând un incident similar se poate transformă într-o tragedie”, a transmis, miercuri,Sindicatul Europol.

Sindicaliştii afirmă că poliţiştii din maşină purtau centură de siguranţă şi s-au ales doar cu nişte contuzii, neavând nevoie de îngrijiri medicale.

”Conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie îi transmitem faptul că la demisolul Poliţiei Municipiului Roman există spaţiu pentru reînfiinţarea Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv  (…) pentru că decizia efectuării de ”excursii” cu persoanele private de libertate de la un inspectorat la altul nu e decât ineficientă, implică timp şi resurse umane care sunt limitate”, au mai transmis sindicaliştii.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: