Ce prevede noua formă a legii de protecție și promovare a drepturilor persoanelor cu handicap

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea de modificare a legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Legea a fost inițiată la începutul lui 2019 de parlamentari din toate partidele, iar pe 23 martie 2019 a fost respinsă de Senat.
Pe 30 iunie, proiectul legislativ a primit votul final în Camera Deputaților.
La articolul 24, după alineatul (8) s-a introdus un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins: persoanele cu handicap pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar autoturismului adaptat handicapului, conform legii, și aflat în proprietatea acestora, corespunzător costurilor drepturilor prevăzute la alin. (1) sau (3), după caz, fără a depăși suma de 1500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 de lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat; modalitatea de decontare și indexarea limitelor se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
La articolul 10 s-a introdus un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: Persoanele care solicită încadrarea în grad de handicap beneficiază de gratuitate pentru obținerea documentelor medicale și pentru evaluările medicale și psihologice solicitate în vederea întocmirii dosarului de evaluare complexă, în baza alocărilor din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
La articolul 75 alineatul (2), litera e) s-a modificat și are următorul cuprins: În realizarea drepturilor prevăzute la alin. (1), autoritățile publice au obligația să ia următoarele măsuri specific: e) să inițieze și să dezvolte forme de stimulare a angajatorilor, în vederea angajării și păstrării în muncă a persoanelor cu handicap, inclusiv prin încurajarea acestora în sensul adaptării programului și normelor de lucru.
De asemenea, pentru integrarea persoanelor cu handicap în muncă, angajatorii asigură accesul acestora la ocuparea unui loc de muncă adaptat, după caz, în conformitate cu potențialul funcțional și capacitatea de adaptare a acestora, iar persoanei cu handicap i se garantează egalitatea de șanse în prestarea activității și i se asigură accesibilizarea locului de muncă și adaptarea sarcinilor în conformitate cu potențialul său funcțional.
Un alt punct introdus arată obligativitatea ca instituțiile și clădirile publice să fie dotate pentru toate persoanele cu handicap, indiferent de tipul de handicap.
Întregul proiect legislativ poate fi consultat AICI.
Sursa: www.euractiv.ro
- Pensionarii din România, tot mai departe de un trai decent: pensia medie nu acoperă nici necesarul de bază
Pensia de stat reușește să acopere costurile de trai în mai puțin de jumătate dintre țările europene. În timp ce în statele din Europa de Nord și de Vest pensiile depășesc cheltuielile de bază, în multe țări din Europa de Est și din Balcani veniturile pensionarilor nu sunt suficiente pentru a acoperi costul vieții. O … - Ultimatum pentru italienii de la Rizzani: grinzi rebut și subcontractori neplătiți pe Centura Craiova
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova somează antreprenorul italian Rizzanni de Eccher să finalizeze Varianta de Ocolire Sud Craiova până în octombrie 2026, termen declarat definitiv și imposibil de extins. Constructorul este obligat să înlocuiască pe cheltuială proprie grinzile neconforme de la pasajul feroviar și să accelereze mobilizarea pe sectorul Malul Mare – Podari, … - Parlamentul European decide astăzi dacă îi ridică imunitatea Dianei Șoșoacă pentru infracțiuni grave
Europarlamentara Diana Șoșoacă este audiată astăzi în Comisia de Afaceri Juridice a Parlamentului European, în urma solicitării Parchetului General al României privind ridicarea imunității sale parlamentare. Decizia ar putea deschide calea pentru anchetarea acesteia în România. Audiere cu ușile închise la Bruxelles Diana Șoșoacă urmează să fie audiată marți în Comisia de Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European, procedura … - Băsescu: Șeful NATO ne este ostil de când îl știu. România nu trebuie să aibă încredere în acest om
Traian Băsescu l-a criticat pe șeful NATO, Mark Rutte, despre care a spus că este ostil României. Fostul președinte spune că nu trebuie să avem încredere în el și că îl cunoaște foarte bine. „Și mă uitam(…) la secretarul general al NATO. O spun public, îl cunosc de mult, am fost cu el în Consiliu European. România … - Percheziții pentru măști vândute de 10 ori mai scump
Poliția a descins la 39 de adrese într-un dosar de fraudă cu produse medicale. Firmele sunt acuzate că au umflat prețurile măștilor și dezinfectanților de peste 10 ori, creând un prejudiciu de 4 milioane de lei. Sume uriașe, din tranzacții de 30 de milioane de lei, au fost extrase cash de la bancomate. O amplă …




