Internațional

Europa, la un pas de Blackout. Economistul Mircea Coşea atrage atenția: România nu e pregătită pentru așa ceva

Criza energetică a determinat mai multe ţări din Europa să se pregătească de Blackout.  Inclusiv în România se vorbește despre acest lucru.

Întrebat dacă la nivel economic, la nivel de industrie,  România ar rezista unui Blackout, profesorul Mircea Coşea a spus: „E foarte greu să spun dacă vom rezista. Deocamdată, România nu e pregătită pentru așa ceva. Noi am intrat într-o economie de război în care astfel de întreruperi, de energie vitală, cum sunt energia electrică, cum este aprovizionarea cu apă, cum este transportul, transportul valorii, toate astea se pot întrerupe oricând, pentru că lucrurile nu merg așa cum trebuie să meargă și nu poate să fie nici într-un caz condiții de predictibilitate, apar oricând și oricum.

Deci noi nu suntem pregătiți, n-avem nimic pus la punct în legătură cu asta. Afirmațiile care se fac, liniștea care vrea să ne-o dea conducerea acestei țări nu se justifică, pentru că deja noi avem o producție de energie electrică mult, mult sub necesar.

Știm și de ce. Ştim, pentru că am închis centrale electrice, pentru că așa ni s-a cerut prin PNRR și ne-am grăbit să punem în aplicare niște directive care trebuiau, de fapt, puse în aplicare după 2030.

Alte țări n-au făcut așa, noi am închis, știm care este consecința. Deci, în condițiile în care afară va fi o temperatură sub minus 10 grade o perioadă de o săptămână, așa spun specialiștii, va trebui să importăm curent electric într-o cantitate mai mare. Problema este că n-avem de unde, asta este situația. N-avem de unde, la orice preț.

N-avem de unde, pentru că cel mai mare exportator în această zonă, Ucraina, nu ne mai poate satisface datorită lucrurilor pe care le știm, întreruperea liniilor, toate defectele care au apărut ca urmare a bombardamentelor”.

Economistul Mircea Coșea a comentat și informația despre prețul petrolului din Rusia care urmează să fie plafonat, mult sub prețul pieței, și anume la 60 de dolari.

„Măsura este discutabilă, pentru că pe o piață petrolului care este foarte fluctuantă, instabilă, o astfel de măsură poate duce la creșterea prețului peste noapte.

Sigur că lucrul ăsta probabil că a fost luat în calcul în cancelariile europene, probabil că s-a luat în calcul și faptul că el a devenit un actor politic global, nu mai este actor energetic-economic, el își reduce producția tocmai pentru a forța creșterea prețurilor pe o ofertă redusă. Deci, implicații vor fi.

Nu mă tem că în România aceste implicații vor apărea imediat. Nu noi importăm mai puțin, nu suntem dependenți imediat. Mă tem de altceva.

Mă tem de acest comportament pe care noi îl practicăm de ani de zile și anume că orice zvon, orice fel de schimbare a raportului la brut, la import duce imediat la o creștere a prețului la pompă, care nu e justificată în mare măsură.

Deci, sper ca organele noastre competente, în principal Consiliul Concurenței și Protecția Consumatorului, să aibă grijă ca aceste prețuri care vor crește în perioada următoare să fie controlate, dacă nu cumva sunt niște creșteri speculative care nu sunt bazate pe o realitate”, a mai spus profesorul Mircea Coşea într-o ediție specială de la Antena 3 CNN.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button