Eurodeputatul Tudor Ciuhodaru propune introducerea urgentă a unui Program național de testare largă a populației

Distribuie acest articol!

Europarlamentarul Tudor Ciuhodaru, în calitate de medic, propune introducerea urgentă a unui Program național de testare largă a populației, în contextul în care, în România, numărul cazurilor confrmate pozitiv cu virusul SARS-CoV2 a crescut vertiginos, ajungând la 367, dintre acestea 14 persoane fiind internate la ATI, 3 în stare gravă.

În această situație, eurodeputatul român face apel la ministerul Sănătății să comande ”acum testele rapide serologice” pentru a putea trece la testarea largă a populației, potrivit unei postări publicate pe pagina sa de Facebook. 

Tudor Ciuhodaru a subliniat că ”testele rapide pot face diferența”. Motivele sunt simple:

” 1. Nici un infectat (simptomatic sau nu) nu va scapa nedetectat.

2. Putem folosi experiența altora. Sunt autorizate în UE, SUA, folosite cu succes în China iar UK cumpără sute de mii. Biomerica distribuie deja aceste teste în Europa. Asta face UK acum! Cu sutele de mii! Soluția sănătoasă e la un avion distanță.

3. !!! Pot fi făcute în Romania 1000000 pe zi (nu doar cel mult câteva sute ca la PCR cu multe fals negative), nimeni nu va scăpa nedectectat- până în aprilie avem evidența exactă și golim și carantinele.

4. România nu are și nu va avea niciodată capacitatea de a face PCR la toți cei care au nevoie.

5. Soluția sănătoasă e la un avion distanță! Activați ambasadele și reprezentanțele României. Fac din nou apel către ministerul sanatatii, comandați acum testele rapide serologice. Biomerica distribuie deja aceste teste în Europa. Asta face UK acum!”, a precizat eurodeputatul român în postarea mai sus amintită.

Făcând trimitere la declarațiile directorului Organizației Mondiale a Sănătății Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a transmis tuturor țărilor să testeze fiecare caz suspect, Tudor Ciuhodaru a tras un semnal de alarmă. ”Vreau ca măcar acum (de peste 2 luni trag semnale de alarmă dar nu aude nimeni) toate personele suspecte (așa cum recomandă clar OMS!!!) sau expuse să beneficieze de acest test. Propun (din nou!) introducerea urgentă a unui Program național de testare largă a populației și ca acest proiect să demareze rapid la Iași. Eu zic că se poate! E ca la resuscitare. Aplici un ABC!”, a mai spus eurodeputatul.

Acesta a expus care sunt cele 10 avantaje evidente:

”Pot fi făcute în Romania 1000000 pe zi (nu doar cel mult câteva sute ca la PCR cu multe fals negative), nimeni nu va scăpa nedectat- până în aprilie avem evidența exactă și golim și carantinele (Dacă la cei din carantină apar IgG mai sunt ținuti 7 zile și scoși din carantină, sunt vindecați și nu mai transmit virusul).

1. Ușor de efectuat (ca un test de sarcină).

2. E nevoie doar de o picătură de sânge (recolatată din deget ca la glicemie).

3. Rapid – durează doar 15 minute.

4. Ușor de interpretat (vizual, intuitiv).

5. Se pot utiliza oriunde (!!!nu trebuie marele centru /spital privat?!)- spitale, vamă (! Atenție la șoferii pe coridorul verde), ,,drive thru” (din mașină, ca în Corea aeroporturi, gări, salvare, SMURD, prespital, în triaje, UPU, medici de familie, ! clinici mobile) în toate orașele și comunele din țară.

6. Nu presupune aparate speciale sau personal specializat (poți instrui studenți, rezidenți, polițiști, jandarmi, administrația locală, personal din hipermarket).

7. Niciun suspect nu va scapa nedetectat. Orice suspect face testul azi, peste 10-12 zile și peste 21 de zile și nimeni nu va scăpa nedetectat. Nimic nu e mai simplu ca asta!

8. Poți lua imediat măsuri stricte (pe principiul testează-izolează) pe care îi responsabilizezi și îi duci în carantină strictă în spital) înainte ca focarele să devină prea mari.

9. (!) Precizează și stadiul bolii (acut sau vindecat) sau recrudescența.

10. E ieftin și fiabil. La PCR trebuie 3 detectări făcute, 2 din spută și 1 din fecale, poti să nu nimerești bine perioada sau ai mari erori la recoltare (din nas, găt). Durează multe ore, presupune personal specializat și spitale, e scump și necesită aparate speciale. România nu are și nu va avea niciodată capacitatea de a face astfel de teste.”, a evidențiat europarlamentarul.

Tudor Ciuhodaru a explicat, de asemenea, ce presupune testarea largă.

”1. În prima fază se poate testa măcar o persoana din fiecare familie (persoana cea mai expusă-de exemplu parintele care merge la muncă sau iese la cumpărături), toți cei care vin acum în țară, cei aflați acum în izolare, orice pacient ajuns la spital și personalul medical (ca să nu ajungem să transmitem boala-ca la spitalul ,,prof.univ.dr.Dimitrie Gerota”, polițiștii, vameșii, cei din hipermarket și vârstnicii și grupele de risc.

2.. Statul Roman ar putea cere tuturor firmelor și cetățenilor să vireze acum cei 2% din impozitul pe profit/venit pentru achizionarea testelor iar până la intrarea banilor în cont se poate face un împrumut cu dobandă ”0” care să fie plătit din banii donați. Nimeni nu dă niciun leu din buzunar și mai și supraviețuim pe deasupra. Mulțumesc domnului Eduard Sersea pentru soluția sănătoasă.

3. În plus fiecare primărie ar putea cumpăra teste din banii încasați tot de la cetateni. Se pot adăuga ONG urile care dispun de fonduri și firmele/cetățenii care pot sponsoriza fără niciun beneficiu sau pe baza unor facilități fiscale”, a mai precizat Ciuhodaru.

”Testele rapide au fost deja utilizate cu succes și eficient în China pentru combaterea infecției cu coronarivius și sunt accesibile la nivel mondial (lansate de BioMedomics). Sunt aprobate acum și în USA de cea mai dură agenție de control a medicamentelor (FDA) și în UE. Boris Johnson a anunțat ieri că UK va achiziționa sute de mii de teste de acest tip pentru că ele vor schimba regulile jocului în combaterea pandemiei. Descoperirea unui vaccin care să poată fi distribuit în toată lumea în 18 luni ar fi cu adevărat o realizare istorică-Ana María Henao-Restrepo-team leader al Inițiativei pentru Cercetare în domeniul Vaccinurilor în cadrul programului de urgențe medicale al Organizației Mondiale a Sănătății. OMS va recomanda un astfel de vaccin DOAR după ce va fi considerat sigur, în urma testelor efectuate atât pe oameni, cât și pe animale”, a exmplificat europarlamentarul român.

Tudor Ciuhodaru, a avertizat, de asemenea, că ”persoanele sub 50 de ani reprezintă o proporție semnificativă a pacienților care necesită spitalizare- o spune chiar Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS. Pandemia NU se tratează ca o boală obișnuită. E nevoie urgent de un plan B. Cine aduce testele rapide va câștiga lupta, cine nu va scormoni doar și va ajunge ca în Italia. Testarea largă a populației e soluția sănătoasă. Pe scurt, ca la resuscitare ABC: Vă rog să mă susțineți în acest demers. Și nu uitați că noi, doar împreună, facem România bine”, a conchis eurodeputatul Tudor Ciuhodaru.

Sursa: www.caleaeuropeana.ro


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: