Internațional

Eșecul de la Roma care sperie Europa

”Criza de guvern de la Roma amenință planul de redresare și sperie Europa”, trage un semnal de alarmă La Stampa, care explică: ”Instabilitatea politică provocată de criza guvernamentală ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea reală a Italiei de a implementa planul de redresare și de a cheltui resursele comunitare așa cum a promis.

Războiul din Ucraina, cu creșterea prețurilor la energie și inflație, ridică noi provocări pentru toată lumea, inclusiv pentru Italia, care era deja în pericol să nu implementeze planul de redresare, iar acum, dacă se adaugă criza guvernamentală și riscul alegerilor anticipate, lucrurile s-ar putea complica. Un eșec italian este o situaţie pe care Europa nu și-o poate permite, cu atât mai puțin Italia, conchide La Stampa.

”Tensiunile politice vin într-ο perioadă dificilă pentru Italia, când costurile de împrumut au crescut brusc pe măsură ce BCE începe să majoreze ratele dobânzilor” – constată și publicația elenă Kathimerini. Situația politică din Italia a dus la o creștere a spread-urilor italiene (la 225 bp), fiind posibil să urmeze o deteriorare suplimentară săptămâna viitoare, după cum estimează Citigroup.

„Acest lucru creează probleme serioase pentru proiectarea instrumentului anti-fragmentare al BCE”, arată analiștii băncii, pentru că mulți oficiali se vor simți și mai incomod când vor anunța un instrument de care Italia va beneficia, probabil, mai mult decât alte țări.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button