Politică

Eșec major pentru USR: Protestul eșuat din Piața Universității, un semnal clar că Elena Lasconi a pierdut partida

Protestul organizat de USR în Piața Universității s-a dovedit a fi un eșec răsunător, adunând doar câteva sute de participanți, în ciuda așteptărilor și eforturilor de mobilizare. Departe de a umple piața, manifestația s-a desfășurat pe trotuar, unde a fost instalată o scenă modestă pentru concerte și discursuri. Trupa Vunk a încercat să anime atmosfera cântând „Vrem o țară ca afară”, însă entuziasmul participanților a fost vizibil redus.

Decizia organizatorilor de a muta protestul de la Piața Victoriei la Piața Universității a fost percepută drept un compromis, semn că USR nu a reușit să genereze interesul necesar pentru o manifestație de amploare. Chiar și cu sprijinul influencerilor și al unei campanii online intense, mobilizarea a fost sub așteptări

„Cu indulgență, abia dacă au fost o mie de oameni. Este evident că USR nu mai poate mobiliza masele, iar Elena Lasconi, care încerca să-și consolideze poziția în alegeri, pare să fi pierdut această bătălie,” a comentat un analist politic.

În interiorul USR, nemulțumirile față de liderii partidului sunt în creștere, iar acest eșec riscă să accentueze fracturile interne. Mai mult, zvonurile că serviciile ar fi sprijinit evenimentul s-au dovedit nefondate, iar susținerea „influencerilor” din online nu a avut efectul dorit.

Pentru Elena Lasconi, care spera să utilizeze protestul ca o rampă pentru votul din 8 decembrie, această înfrângere marchează deja un eșec anunțat în fața suveraniștilor care se mobilizează la urne, nu se rezumă la a face circ ieftin în stradă. Atmosfera de dezamăgire și lipsa unui mesaj clar par să fi condamnat protestul din start.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button