Escrocheria lui Bolojan… Cum adică suferim împreună? La români tăiem și la politicieni dăm?

Guvernul Bolojan a venit cu sloganul austerității colective: „suferim împreună ca să salvăm țara.” Dar ce vedem în practică? Se taie burse, se impozitează pensii, se măresc taxele pentru antreprenori și se anulează programele de sprijin pentru elevi și studenți. În același timp, pentru politicieni, judecători și privilegiați, nimic nu se schimbă. Dimpotrivă, se dau prime de pensionare de sute de mii de lei, se păstrează vilele de protocol și se angajează consilieri cu salarii uriașe.
Ilie Bolojan pretinde că „reformează statul”, dar în realitate se preface că descoperă instituțiile inutile, în timp ce le păstrează pe cele care hrănesc clientela de partid. În loc să înjumătățească aparatul bugetar de lux, lovește în categoriile vulnerabile și în mediul privat productiv. Ce fel de justiție socială e asta?
Nu putem vorbi de „suferință colectivă” cât timp românii de rând strâng cureaua, iar băieții deștepți ai statului mănâncă friptură la protocol, pe banii contribuabililor. Reforma reală începe cu tăierea privilegiilor politicienilor, nu cu tăierea de la copii, bătrâni și muncitori. Altfel, nu e guvernare, e bătaie de joc.