Erdogan vrea un loc în armata europeană dar, și mai mult, un loc în UE

Distribuie acest articol!

Erdogan a vorbit telefonic cu președintele Consiliului UE, Charles Michel, spunând că Turcia nu poate face față unui val de migrație suplimentar. În schimb, vrea un loc în armata europeană și vrea redeschiderea negocierilor pentru aderarea Turciei la UE.

Recep Tayyip Erdogan și Charles Michel au discutat aspecte regionale, în special evoluțiile din Afganistan și problema migrației, precum și pașii de consolidare a relațiilor Turcia-UE, potrivit unei declarații a Direcției pentru comunicații din Turcia.

O propunere interesantă făcută președintelui Consiliului European, Charles Michel, de către președintele Turciei se referă la implicarea activă a țării sale în noile planuri militare ale Uniunii Europene.

Erdogan i-a spus lui Michel că ultimele evoluții din Afganistan arată importanța aderării Turciei la proiectul PESCO al UE. Un exemplu citat fiind rolul jucat de Turcia în evacuarea cetățenilor afgani și străini din Afganistan.

PESCO – Permanent Structured Cooperation, face parte din politica de securitate și apărare a Uniunii Europene, în care 25 din cele 27 de forțe armate naționale caută integrare structurală. Instituit prin Tratatul de la Lisabona în 2009, PESCO a fost lansat pentru prima dată în 2017.

Erdogan a avansat însă și alte cereri notabile.În primul rând, a solicitat reluarea negocierilor privind aderarea Turciei la UE. În al doilea rând, el a cerut ca uniunea vamală a țării sale cu UE să fie actualizată. În cele din urmă, a susținut punerea în aplicare a Pactului din 18 martie 2016 dintre Turcia și UE privind migrația. Pact pe care Turcia l-a încălcat de câte ori a avut ocazia!

Altminteri, Erdogan i-a transmis lui Michel că în problema refugiaților capacitățile țării sale sunt acum limitate. Cu alte cuvinte, că Turcia „nu va putea” să oprească un val de migranți care s-ar îndrepta către UE, dacă nu cumva UE ar accepta cererile sale, situație în care capacitățile Turciei ar redeveni operaționale.

Problema este însă mult mai complicată dintr-o sumedenie de motive. În primul rând din cauza Greciei și Ciprului, țări cu care Turcia numai relații amicale nu are! E greu de crezut că vreuna din cele două țări nu ar uza de dreptul de veto în privința solicitărilor lui Erdogan. Accesul în PESCO se face pe baza votului unei majorități calificate, însă restul chestiunilor necesită acordul Greciei și Ciprului.

Pe urmă, mai există Austria! Iar Cancelarul Sebastian Kurz a fost extrem de categoric în privința aderării Turciei la UE: suspendarea discuțiilor și sancțiuni. Kurz a mai spus că Turcia folosește migranții ca arme împotriva Europei.

Indiferent de miliardele de euro alocate Turciei de-a lungul anilor, în special prin bunăvoința cancelarului Angela Merkel, bani destinați pentru a opri migrația, Erdogan susține că „Turcia nu va fi un grănicer sau o tabără de refugiați a UE.”

Mai mult, suma de 3.6 miliarde de euro alocați de UE luna trecută pentru ca Turcia să găzduiască în continuare refugiații, pare să-i nemulțumească până și pe cei din opoziție, Meral Aksener, care conduce Partidul IYI declarând: „Îi spun așa-numitului prim-ministru austriac, vă vom da 3 miliarde de euro, astfel încât să puteți lua toți refugiații”. Declarația survine după ce cancelarul austriac a sugerat ca refugiații afgani să fie găzduiți tot în Turcia.

La fel, principalul lider al opoziției, Kemal Kilicdaroglu, a anunțat săptămâna trecută că ar deporta toți refugiații sirieni înapoi în țara lor de origine și ar restabili legăturile cu regimul lui Bashar Al-Assad.

Turcia găzduiește 3,5 milioane de refugiați – potrivit propriilor declarații, însă potrivit cifrelor ONU – abia 2,9 milioane, dar acestora li s-au adăugat până acum 1.500 de afgani sosiți via Iran.

Dacă UE vorbește de 6 miliarde de euro alocați, Guvernul turc, pe de altă parte, a declarat că a primit până acum 1,85 miliarde de euro de la UE. Asistența financiară din fondul UE ajunge în Turcia pe bază de proiecte. În bunul stil al UE.

Situația refugiaților sirieni este, evident, sub standardele necesare, în primul rând pentru că nu au statut oficial de refugiați. În prezent, abia 20.000 de sirieni au permis de muncă, în timp ce alții 800.000 lucrează ilegal în Turcia. Ajutorul pentru familii se alocă doar în măsura în care copiii sunt școlarizați. Chiar și așa, abia 65% dintre copiii cu vârstă școlară ajung într-o unitate de învățământ.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: